Video Neversea 2022: Reacţia unor turişti străini când au ajuns la Festivalul de la malul mării. "Mulţumim, România, că ne-ai invitat aici, este uimitor"
A început Neversea 2022. Festivalul de la malul mării a strâns încă din prima noapte zeci de mii de tineri, veniţi din ţară sau din străinătate. Aceştia au cântat şi au dansat ore în şir, pe muzica unora dintre cei mai apreciaţi DJ ai lumii. În drumul spre festival, însă, petrecăreţii au trecut prin filtrele poliţiştilor, care au vrut să se asigure că cei aflaţi la volan nu au consumat alcool sau droguri.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Propunere neaşteptată pe scena politică: Mircea Geoană vrea o alianţă cu Nicolae Ciucă şi Elena Lasconi, cu două săptămâni înainte de alegeri
Tinerii au venit dornici de distracție încă din prima zi de festival. Apariţia DJ-lor a provocat un val de adrenalină în rândul tinerilor.
Petrecăreţii au avut de toate. Lumini spectaculoase, muzică dar şi multă energie de consumat. Iar artificiile au fost nelipsite.
Cinci scene sunt amplasate pe plaja din Constanţa
Cele 5 scene amplasate pe plaja din Constanța au vibrat toată noaptea. Cei mai impresionaţi de spectacol au fost tinerii care au venit pentru prima dată la festival.
Nu am mai fost, dar este distracţie, atmosferă foarte plăcută şi oameni super mişto, spune un tânăr.
Turistă: La Neversea nu am fost pâna acum. E prima dată.
Reporter: Cum şi se pare atmosfera?
Turistă: Extraordinar de bine.
De atmosferă s-au bucurat şi spectatorii veniţi din alte ţări.
Totul este atât de frumos! Mulţumim, România, că ne-ai invitat aici, este uimitor, spune un spectator străin.
Petrecăreţii au trecut prin filtrele poliţiştilor
Drumurile care au dus spre festival au fost împânzite de agenţii de poliţie. Împreună cu Şuier, un câine bine antrenat pentru depistarea narcoticelor, aceştia au verificat dacă cei aflaţi la volan au consumat alcool sau droguri.
Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța: Până la acest moment, nu au fost rezultate nefavorabile. Ne bucurăm că oamenii au înţeles şi sunt responsabili.
Iar şoferii au fost încântaţi de acţiunile agenţilor.
Corecte, pentru că trebuie să se menţină o linişte în trafic. (...) Dacă umblăm aşa drogaţi, acum, unde ajungem, spune un tânăr.
Incidente la Neversea: Un tânăr a leşinat
Pentru siguranţa petrecăreţilor, la festival sunt mai multe echipaje medicale gata să intervină la nevoie. Joi noapte, un tânăr a avut nevoie de ajutorul medicilor după ce a leşinat.
Festivalul continuă până duminică. Câte 70 de mii de spectatori sunt aşteptaţi în fiecare noapte, potrivit organizatorilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰