Video Noi bucăți de dronă găsite în Tulcea. Primarul din Ceatalchioi, bucuros că autoritățile nu mai neagă realitatea: "Am fost luat în derâdere, oamenii știau că drone cad"
Noi bucăţi dintr-o dronă au fost descoperite pe malul românesc al Dunării. Pentru prima dată, Ministerul Apărării cataloghează incidentul drept crimă de război. La câteva minute, președintele Iohannis şi secretarul general NATO au reacţionat. Statele Unite urmează să trimită avioane F-16 pentru a creşte securitatea spaţiului aerian. În exclusivitate pentru Observator, primarul din Ceatalchioi spune că, după o lună în care a tot spus că bucăţi din drone cad la noi în ţară, în sfârşit este luat în serios de autorităţi, care nu mai pot nega evidentul.
Constantin Spânu, purtător de cuvânt MApN: Militari din forţele navale care sunt dezlocaţi în zona localităţilor Plauru şi Ceatalchioi, Tulcea, au primit informaţii de la autorităţile locale cu privire la posibila existenţă a unor elemente, fragmente de dronă, într-o locaţie aflată la 2,5 km SE de localitatea Plauru. Aceste atacuri trebuie denumite crime de război. Sunt lovituri în flagrantă contradicţie cu regulile dreptului internaţional comunitar.
Este prima dată când oficialii români reacţionează atât de dur. În exclusivitate pentru Observator, edilul din Ceatalchioi spune că încă de acum o lună, când ruşii au lovit ţinte lângă România, a anunţat că fragmente de aparate de zbor au căzut la noi în ţară. Nu a fost băgat însă în seamă.
Tudor Cernegă, primar Ceatalchioi: Am avut ceva contra armatei atunci când m-au contrazis, m-a cam durut puţin. Armata putea să spună: Nu s-a găsit deocamdată. Dezminţirea asta categorică.
Localnicii din Ceatalchioi au fost instruiţi ce să facă în caz de pericol
- Reacţia lui Iohannis după ce au fost găsite resturi de dronă lângă Plauru: "O încălcare absolut...
- MApN anunță că s-au găsit fragmente dintr-o dronă în apropiere de localitatea Plauru. Zona a fost securizată...
- Statele Unite trimit mai multe avioane F-16 în România, după incidentul cu drona Shahed. Secretarul Antony Blinken...
- INTERVIU. Mihailo Podoliak, consilierul lui Zelenski, elegant cu privire la bâlbele României pe subiectul dronei:...
- Autorităţile încep să se trezească după incidentul cu drona din Ceatalchioi. Primele măsuri luate pentru...
În cazul în care ar putea fi nevoiţi să fugă, oamenii vor fi direcţionaţi către adăposturi în localităţile Plauru și Ceatalchioi.
Tudor Cernegă, primar Ceatalchioi: Mă bucur că armata a pomenit totuşi că informaţia a venit şi de la autorităţile locale. Am fost luat în derâdere, oamenii ştiau că drone cad. Legătura e una permanentă cu cetăţenii, mă suna şi la 1 noaptea. Încercăm să ţinem totul sub control, este o situaţie foarte delicată, deosebită, e greu de gestionat. Omul are acolo agoniseala de viaţă, e greu să părăseşti. Toţi ne rugăm să se termine războiul.
Reacţii au venit de data aceasta de la cel mai înalt nivel.
Preşedintele Iohannis spune că a informat deja NATO despre acest nou incident
Klaus Iohannis, președintele României: Am condamnat ferm această încălcare a spațiului nostru aerian suveran, care reprezintă o amenințare pentru cetățenii din zonă. NATO și-a exprimat solidaritatea deplină a Alianței și a Aliaților cu România.
Secretarul general al NATO confirmă că Statele Unite vor trimite în perioada următoare avioane F-16 pentru a creşte securitatea spaţiului aerian.
Iulian Chifu, analist militar: Este război în vecinătate. Este război și lovituri la 200 de metri, pe cealaltă parte a Dunării. Cad cu o răspândire suficient de mare încât pot ajunge și pe malul românesc, asta în condițiile în care acceptăm faptul că nu există un tir direct către teritoriul românesc, mai ales în zona aceea de pădure din Deltă. Evident că este de îngrijorare. Ne putem aștepta la astfel de situații oricând.
Ce propune consilierul lui Zelenski, Mihailo Podoliak
Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui Zelenski, propune soluţii ferme.
Mihailo Podoliak, consilier prezidențial al președintelui Zelenski: România ar trebui să instaleze un sistem de doborâre a dronelor, în cazul în care aceste drone vor intra în spaţiul aerian al României... Sau, atunci când va fi nevoie, să furnizeze Ucrainei un astfel de sistem. Pentru ca noi să doborâm şi dronele, şi rachetele ruseşti, ca acestea să nu mai ajungă în spaţiul aerian al României.
Descoperirea de azi vine la doar trei zile de când fragmentele primei drone au fost găsite pe raza comunei Ceatalchioi, aproape de portul ucrainean Ismail.
Sonia Simionov, reporter Observator: Locul unde a căzut drona este extrem de greu accesibil. La 5 km de localitatea Ceatalchioi, în mijlocul pădurii, cam 100 de metri până la Dunăre, se vede foarte clar că aici au ajuns rămăşiţele. Majoritatea copacilor sunt arşi. Au fost doborâţi, puşi la pământ. În continuare miroase a fum.
Autorităţile române au anunţat deja că iau în calcul cel mai negru scenariu şi că vor pregăti mesaje Ro-Alert în cazul în care ţara noastră ar fi în pericol atunci când dronele ruseşti atacă în porturile ucrainene.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰