Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noi proteste antiguvernamentale vor avea loc duminică seara în Bucureşti şi în ţară

Noi proteste antiguvernamentale sunt anunţate, pentru duminică, în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară.

de Redactia Observator

la 17.12.2017 , 08:24

Noi proteste în Bucureşti

Noi proteste antiguvernamentale sunt anunţate, pentru duminică, în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară. După ce se vor strânge în Piaţa Victoriei din Capitală, manifestanţii vor pleca în marş spre Parlament, făcând gălăgie cu oale, cratiţe şi linguri.

”Ieşim duminică să tragem un semnal de alarmă faţă de asaltul împotriva justiţiei. Hai să fim cu toţii în stradă duminică pentru a da alarma! Tăcerea noastră e puterea lor, aşa că hai să facem gălăgie! Luptăm până la capăt”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului, intitulat după discursul Regelui Mihai I din Parlament, din 2011: "Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul".

Potrivit organizatorilor, protestatarii se vor strânge în Piaţa Victoriei începând cu ora 17.00, urmând să plece în marş spre Parlament la ora 18.00, pe traseul Piaţa Victoriei - Piaţa Romană - Universitate - Piaţa Unirii - Piaţa Naţiunilor Unite - Parlament, unde vor aprinde luminile telefoanelor mobile.

Articolul continuă după reclamă

Manifestanţii plănuiesc, de asemenea, să facă gălăgie pe tot traseul cu oale, cratiţe şi linguri.

Pe acelaşi subiect

Oamenii sunt nemulţumiţi de modificările aduse legile Justiţiei, de modul în care sunt adoptate acestea în Parlament, de ”naţionalizarea mascată” a Pilonului II de pensii, precum şi de modificările codului fiscal, ”ce urmează să arunce România într-un haos”.

Tot în Bucureşti, de la ora 15.00, în Piaţa Victoriei, va avea loc un flashmob, ”România condamnată la tăcere”, la care şi-au anunţat prezenţa aproape 1.000 de persoane.

Astfel, participanţii îşi vor pune benzi negre pe ochi şi vor sta în tăcere aproximativ 30 de minute.

”Fără să vedem, fără să putem spune ceva. Neputincioşi. Aşa cum va deveni Justiţia în România. Mesajul va fi paşnic, puternic şi clar: după adoptarea legilor justiţiei, magistraţii din România vor deveni neputincioşi în faţa furtului, abuzului şi violenţei grupurilor infracţionale din România. Şi la fel vom deveni noi toţi. Opriţi modificarea legilor justiţiei!”, scriu organizatorii.

Manifestaţii antiguvernamentale sunt programate să aibă loc şi în Cluj şi Tulcea, dar şi în Zurich.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Noi proteste antiguvernamentale vor avea loc duminică seara în Bucureşti şi în ţară