Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Nu e barieră, nu am avut timp să trec!" Un tren de călători a spulberat un camion încărcat cu lemne, în Prahova

Săptămâna şi accidentul pe calea ferată. De data aceasta, pe o linie din Prahova, unde un tren de călători a acroşat un camion care nu a apucat să traverseze suficient de repede trecerea la nivel cu calea ferată. Locomotiva a lovit una dintre remorci, care s-a răsturnat, cu tot cu încărcătură. În tren se aflau aproximativ 50 de pasageri, însă doar patru au avut nevoie de îngrijiri medicale. Oamenii din zonă spun că accidentul s-a produs pentru că nu există bariere. 

de Cristi Georgescu

la 01.04.2023 , 08:25

Accidentul s-a petrecut aproape de miezul nopţii, în dreptul localităţii Măgurele, din Prahova. Trenul venea de la Măneciu, şi se îndrepta către gara Ploieşti Sud. Camionul nu a reuşit să treacă cu totul peste şine, înainte să vină trenul. 

Iulian Vasileanu, șoferul camionului: Nu e barieră. Nu e barieră şi e curba aia aici. Deci de oprit eu am oprit, nu am avut timp să trec.

Cristi Georgescu, reporter: Impactul s-a produs între staţiile Blejoi şi Făget. Trenul 10.257 aparţine unui operator privat, iar în vagoane erau aproximativ 50 de călători. doar 4 dintre aceştia au primit îngrijiri la faşa locului, însă au refuzat transportul la spital. După aproximativ 50 de minute trenul şi-a continuat parcursul.

Vezi și

Iulian Vasileanu, șoferul camionului: Deci, mi-a lovit remorca în spate şi s-a răsturnat.

Pe acelaşi subiect

Localnicii spun că astfel de accidente se întâmplă din cauza dispariţiei barierelor

Oamenii care locuiesc aproape de calea ferată au crezut iniţial că ceva rău s-a petrecut chiar în curtea lor: Eu m-am gândit că a picat chiar peste noi. 

Locuitorii din zonă spun că astfel de accidente se întâmplă din cauza dispariţiei barierelor. 

Localnic: Aici era barieră, era lumină acolo pe mijloc şi. Nu mai există acuma. 

În urma impactului, trenul a suferit o avarie la compartimentul motor. Chiar şi aşa, garnitura a fost pusă în mişcare, după finalizarea cercetărilor. 

Cristi Georgescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Femeie, despăgubită cu 50.000 € după ce a fost diagnosticată greşit cu cancer şi mutilată. Credeţi că este suficient?
Observator » Evenimente » "Nu e barieră, nu am avut timp să trec!" Un tren de călători a spulberat un camion încărcat cu lemne, în Prahova