Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto O ambulanță a luat foc în mers, pe un drum din Neamț. Urma să preia un pacient de la Spitalul TBC Bisericani

Imagini teribile pe un drum din județul Neamț, unde o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță a luat foc în mers. Autospeciala urma să preia un pacient de la Spitalul TBC Bisericani.

de Redactia Observator

la 07.04.2022 , 14:51

Potrivit ISU Neamț, pompierii au fost alertați prin apel la 112 cu privire la producerea unui incendiu la o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Neamț în localitatea Bisericani din comuna Alexandru cel Bun. Ambulanța se deplasa către Spitalul TBC Bisericani pentru a prelua un pacient.

În ambulanță erau trei butelii de oxigen

La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și voluntari din cadrul SVSU Alexandru cel Bun. Ambulanța nu avea pacient, iar șoferul a ieșit din mașină până la sosirea forțelor de intervenție. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la compartimentul motor și în interiorul autospecialei.

Articolul continuă după reclamă

Concomitent cu stingerea flăcărilor, pompierii au evacuat trei butelii de oxigen care se aflau în interiorul ambulanței. Incendiul a fost lichidat de pompieri. Nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric, transmit pompierii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » O ambulanță a luat foc în mers, pe un drum din Neamț. Urma să preia un pacient de la Spitalul TBC Bisericani