Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O biserică stă în calea Autostrăzii Moldovei. Terenul pe care se află lăcașul de cult și un centru de bătrâni trebuie eliberat până la sfârșitul lunii

Situaţie complicată pe traseul Autostrăzii Moldovei. O biserică şi un centru pentru bătrâni din Paşcani riscă să fie demolate în următoarele zece zile pentru că sunt plasate pe firul roşu al proiectului. Terenul pe care se află biserica şi aşezământul social ar trebui eliberat în câteva zile. 

de Clara Mihociu

la 20.11.2023 , 14:40

Vorbim despre biserica Sf. Nectarie din Pașcani, în curtea căreia se află și un centru de bătrâni, loc în care, în urmă cu puțin timp, a ajuns o notificare prin care cei de aici de la biserică sunt anunțați că trebuie să elibereze spațiul din curtea acestei biserici până la sfârșitul lunii pentru a începe lucrările la Autostrada 7 pe raza județului Iași.

O suprafață de 16 mp ar trebui eliberată

Este o suprafață, potrivit unor surse, de aproximativ 16 mp care ar trebui eliberată de cei de aici de la biserică și de la centrul de bătrâni, ca mai apoi să înceapă aceste lucrări. În apropierea acestei biserici există un spațiu gol pe care nu există nimic, dar odată cu organizarea șantierului, pe lângă lățimea de 45 de metri a autostrăzii la care se va face această organizare va fi nevoie și de un spațiu suplimentar pentru această organizare. Tocmai de aceea ar urma ca biserica să elibereze acest spațiu. Cei de la CNAIR ar urma să lămurească situația cu privire la acest lucru, biserica spune că știa că autostrada urmează să treacă pe aici dar nu credea că le va afecta în vreun fel și proprietatea pe care o au. 

Vezi și
Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » O biserică stă în calea Autostrăzii Moldovei. Terenul pe care se află lăcașul de cult și un centru de bătrâni trebuie eliberat până la sfârșitul lunii