O creșă modernă, de 2 milioane de lei, stă nefolosită de trei ani. De ce nu sunt primiți copiii
Aproape 2 milioane de lei au fost investiţi într-o creşă modernă în oraşul Baia de Aramă, din judeţul Mehedinţi. Clădirea, finalizată în 2021, nu a fost folosită niciodată de copii, din cauza mai multor nereguli de securitate la incendiu.
1,8 milioane de lei s-au investit pentru construirea creşei din Baia de Aramă. Chiar dacă imobilul a fost finalizat în anul 2021, nici acum, după aproape trei ani copiii nu se pot bucura de creşă.
"Sunt nişte bani care stau închişi acolo. Ar trebui să fie folosită, că de aia o casă o face omul ca să o folosească", spune un localnic. “Până la urmă, ea va fi destinată copiilor mici, cu vârste de până la 2 ani şi sperăm ca în viitorul apropiat să se rezolve această problemă”, declară o localnică.
De ce nu se poate folosi clădirea
Clădirea în care sunt patru săli, mobilate şi dotate, a rămas cu lacătul pe uşă din cauza mai multor nereguli descoperite de comisia de recepţie. "Lipsa instalaţiei de siguranţă pentru continuarea lucrului pentru intervenţii, împotriva panicii şi pentru marcarea hidrantului interior, lipsa corpului iluminat de siguranţă pentru evacuare la grupurile sanitare, cazanul de centrală termică nu este montat la distanţa normală faţă de peretele lateral dreapta. Lipsa uşilor rezistente la foc prevăzute la centrala termică", explică Ionuț Tudorescu, primarul localității Baia de Aramă.
"Având în vedere importanţa obiectivelor în care se desfăşoară activităţi educaţionale, ISU Mehedinţi acordă o atenţie deosebită, asigurând autorităţilor publice sprijinul necesar intrării în legalitate pentru utilizarea în siguranţă a clădirilor din punct de vedere al securităţii la incendiu", explică cpt. Ramona Nistor, purtător de cuvânt ISU Mehedinți.
Totul s-ar putea schimba însă dacă firma, care a executat lucrările, ar solicita un nou aviz ISU. Actuala administraţie spune că a încercat să rezolve problema în nenumărate rânduri, însă mereu s-au lovit de un refuz. Acum, va acţiona în instanţă firmă care a executat lucrarea
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰