Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "O dată nu a spus: Uite, am avut o fată care a murit!" A suferit în tăcere şi a ales moartea pe mormântul fiicei sale. Filmul sinuciderii poliţistului din Botoşani

Un poliţist de 47 de ani şi-a pus capăt zilelor la mormântul fiicei sale în plină zi, în Botoşani. Un bătrân aflat în cimitir a făcut descoperirea macabră şi a sunat la 112. Omul legii a fost evaluat psihologic în urmă cu doi ani, însă nu a dat de bănuit că ar fi avut vreo problemă.

de Clara Mihociu

la 01.12.2023 , 08:41

Poliţistul a fost găsit împuşcat în cimitirul din Vlăsineşti, judeţul Botoşani. Fata îi murise în urmă cu mai bine de 20 de ani, iar ieri trebuia să-i sărbătorească ziua numelui. Bărbatul se ducea de fiecare dată când era liber la mormântul copilei pentru a-şi plânge dorul, însă nimeni nu a crezut că putea să recurgă la un asemenea gest. Acesta era poliţist de peste 25 de ani. 

A suferit în tăcere şi a ales moartea lângă mormântul fiicei sale

Clara Mihociu, reporter Observator: Bărbatul absolvise Şcoala de Poliţie Slatina în 1996. De atunci fusese încadrat doar în structuri de ordine publică. În prezent era şef la postul de poliţie din Stăuceni. Ultima testare psiholgică îi fusese făcută în anul 2021, iar rezultatele nu arătau că ar fi avut vreo problemă. 

Vezi și

Epuras Cozmin, primarul din Stăuceni: O dată nu a spus: „Uite, am avut o fată care a murit!“. Nu l-am văzut! Ca să iasă în evidenţă nenorocirea care să o facă el... eu nu am crezut niciodată!

Pe acelaşi subiect

Rudele agentului sunt în stare de şoc. 

Unchiul victimei: Era un om serios, nu cred că îl ducea mintea să facă aşa ceva. Tot timpul era supărat. 

Reporter: Obişnuia să vorbească despre fetiţă? Mai pomenea despre ea? 

Unchiul victimei: Pomenea de fiecare dată. 

Bărbatul s-a urcat în maşina de poliţie din postul Stăuceni şi a plecat spre cimitirul din Vlăsineşti, o distanţă de aproape 40 de kilometri. Chiar dacă agentul nu se era în timpul programului, faptul că a luat autospeciala nu a dat nimic de bănuit în rândul colegilor. 

Şi într-un alt colţ de ţară, un alt poliţist a ales să-şi pună capăt zilelor cu arma din dotare, în comuna Cumpăna, Constanţa. Agentul absolvise Şcoala de Poliţie în vara acestui an şi urma să intre în tură, înainte de a îşi pune planul în aplicare. Tânărul, în vârstă 22 de ani, a mers cu autospeciala de poliţie pe un câmp. Acolo s-a împuşcat. Şi în cazul lui, testele psihologice nu au indicat că acesta ar fi avut vreo problemă. 

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "O dată nu a spus: Uite, am avut o fată care a murit!" A suferit în tăcere şi a ales moartea pe mormântul fiicei sale. Filmul sinuciderii poliţistului din Botoşani