Video Oamenii afectaţi de explozia din Crevedia cer despăgubiri de 8,5 milioane de euro. Reacţia avocatului celor doi patroni
Explozia de la Crevedia. 8,5 milioane de euro! Atât cer despăgubiri cei afectaţi de explozia de acum o lună a staţiei GPL din Crevedia.
Şi vorbim doar de cei care au fost audiaţi până acum, adică 80 de persoane, alte 80 de persoane fiind chemate în zilele următoare. Procurorii au pus sechestru pe bunurile companiei care deţinea staţia GPL şi pe conturile celor doi patroni. Ambii au dat declaraţii ieri în acest dosar şi au recunoscut că mutau gazul dintr un rezervor în altul şi că şoferii cisternelor parcau pentru odihnă. În cazul exploziei de la Crevedia au fost deschise 5 dosare penale.
Ce spune avocatul celor doi patroni
Avocatul patronilor staţiei GPL din Crevedia, Florin Cojocaru, a declarat, miercuri, că au fost deja încheiate şi onorate "tranzacţii" pentru despăgubirea persoanelor ale căror locuinţe au fost afectate de explozie, urmând să fie făcute lucrări de reparaţii la unele locuinţe şi să fie reconstruite locuinţele a două familii. Patronii staţiei GPL din Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, aflaţi în arest preventiv, au fost audiaţi miercuri, la Parchetul General. Întrebat de jurnalişti când vor fi acordate despăgubiri localnicilor din Crevedia ale căror locuinţe au fost afectate de explozie, avocatul patronilor staţiei GPL a susţinut că unele persoane afectate le-au primit deja şi urmează a mai fi încheiate şi alte acorduri.
"Tranzacţii s-au semnat deja şi s-au onorat deja, altele sunt în curs de onorare, altele vor fi încheiate şi vor fi onorate şi ele (...) Cât să nu rămână nimeni nefericit, încercăm, în condiţiile în care putem ajunge la acorduri, dar sunt oameni care au primit deja despăgubirile. Am mai reparat, am făcut lucrări de reparaţii la unele case, intenţia este să reconstruim pentru două familii, aşa cum am convenit cu acele familii, eforturi se depun", a spus avocatul Florin Cojocaru. Totodată, avocatul a mai susţinut, răspunzând unei întrebări referitoare la eventuale reproşuri pe care şi le fac cei doi patroni pentru ce s-a întâmplat, că este o părere de rău că nu a fost a fost evitată "o astfel de nenorocire", deşi "s-au depus toate eforturile".
- Explozia din Crevedia. Procurorii cer prelungirea arestării preventive pentru patronii staţiei: cum e motivată...
- Crevedia, la o lună de la tragedie. Mărturia lui Sorin, care şi-a pierdut ambii părinţi în explozie: "Morţii...
- Știrile zilei, 21 septembrie 2023. La aproape o lună de la tragedia din Crevedia, o nouă explozie zguduie la...
"Sunt multe gânduri, eu nu vă pot spune ce îşi reproşează, evident, părerea de rău este că aşa ceva s-a întâmplat şi că deşi s-au depus toate eforturile nu s-a evitat o astfel de nenorocire. (...) În toată organizarea activităţii, până la urmă, ştiţi bine, nu discutăm despre un singur punct, ci de foarte multe, aproape 30 de puncte în 13 judeţe, unde nu s-a întâmplat nimic şi totul funcţionează cum trebuie", a mai declarat Cojocaru. Pe 6 septembrie, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Ionuţ Doldurea este fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea, suspendat din PSD.
Doldurea şi Stângă sunt acţionarii firmei Flagas SRL, care deţine staţia GPL de la Crevedia, unde s-au produs pe 26 august explozii soldate cu cinci decese şi aproximativ 50 de oameni răniţi, printre care mulţi pompieri. De asemenea, zeci de case din apropierea staţiei GPL au fost distruse. Tragedia a avut loc în timp ce era efectuat un transfer de gaz între două cisterne. Procurorii susţin că incendiul şi exploziile au fost cauzate, cel mai probabil, de scurgerile de gaze de la autocisternele sau cisternele depozit amplasate în curtea firmei şi de existenţa unei surse de aprindere.
Flagas SRL a fost înfiinţată la data de 8 februarie 2008, are sediul social în municipiul Caracal, judeţul Olt, iar principalul obiect de activitate este reprezentat de "comerţ cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate" (cod CAEN 4778), iar ca obiecte secundare de activitate, printre altele, sunt şi cele de "comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate", "comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate" şi "transporturi rutiere de mărfuri".
Procurorii notează că, din legislaţia secundară, se desprinde concluzia că nu este prevăzută posibilitatea depozitării GPL-ului în autocisterne, ci exclusiv în sistem cu instalaţie monobloc tip solid, montată suprateran sau în recipiente subterane, îngropate, acoperite cu nisip, în ambele situaţii trebuind ca recipientele să fie echipate cu aparatură de măsură, control şi siguranţă care să semnalizeze o funcţionare normală, iar în caz de avarie să semnalizeze corespunzător.
De asemenea, normativele nu prevăd posibilitatea efectuării încărcării/descărcării de GPL între autocisterne, ci exclusiv încărcarea recipientelor sub/supraterane, iar pompele de vehiculare GPL acţionează doar între rezervoare şi staţia de distribuţie. Pe de altă parte, la imobilul din Crevedia nu se putea derula nicio operaţiune cu GPL (depozitare, transvazare etc), deoarece pentru respectiva locaţie nu existau avizele şi autorizaţiile instituţiilor abilitate. Staţia GPL din Crevedia funcţiona din iulie 2020 fără autorizaţie de securitate la incendiu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰