Exclusiv Oamenii puşi să "trateze" fenomenul drogurilor, între "red flag" şi "reg fled". "Blocajul" vicei de la ANPCDDA
În România, cel puţin unul din 10 tineri recunoaşte aproape cu mândrie că a consumat măcar o dată droguri. Şi tot unul din 10 elevi consideră că îşi poate procura - dacă vrea - fără să se lovească de prea multe obstacole. În total, două milioane de români au consumat substanţe stupefiante cel puţin o dată în viaţă. Dramatic este că media de vârstă a copiilor care ajung să se drogheze a scăzut la 13 ani. Un "red flag" major pentru viitorul unei generaţii. Sau...un "reg fled", potrivit şefei de la Agenţia Antidrog.
Sunt cifrele şocante, dar cât se poate de reale, ale consumului de droguri în România. Evidenţiate şi în Studiul Naţional IPSOS-Antena despre problemele, grijile, dar şi despre aşteptările românilor. Un studiu care arată că mai bine de jumătate dintre conaţională cred că statul nu ajută cu nimic oamenii care au probleme cu dependenţele. Iar părerea lor este întârită de modul în care se prezintă oamenii puşi să gestioneze acest fenomen în România. Observator a stat de vorbă în campania Toată România Noastră cu mai multe personaje cu roluri cheie în combaterea fenomenului drogurilor. Am descoperit, însă, că în spatele numirilor se află decizii politice, iar oamenii aleşi să gestioneze agenţii de importanţă maximă precum Agenţia Naţională Antidrog..."se blochează" în faţa unor întrebări banale.
INTERVIU cu vicepreşedinta Antidrog: "Aaa...m-am blocat"
Luciana Buliga este vicepreşedinta Agenţiei Naţionale Antidrog. Recunoaşte fără reţineră că noua conducere a fost numită după metode vechi. De partid. De profesie farmacist, deţine la Botoşani un lanţ de farmacii. Spune că a vrut să facă mai mult pentru ţară. Nu are, însă, un răspuns la o întrebare simplă: Ar trebui dezincriminat consumul de droguri?. Tot ea a explicat apoi o altă gafă dintr-un interviu în care a transformat "red flag" în "reg fled".
Reporter Observator: Credeți că ar trebui dezincriminat consumul?
Luciana Buliga, vicepreşedinte ANA: Nu. De ce?
Reporter Observator: Adică, argumente pe care vă bazați acest răspuns clar de nu, pe care mi le-ați dat imediat.
Luciana Buliga: Cred că m-am blocat.
Luciana Buliga: În politică trebuie să-ți sufleci mâinile și să faci lucruri bune pentru oameni. În politică trebuie să-ți rupi din timpul tău și să lucrezi pentru oameni.
Şefa ANPDCA nu ştie câţi copii sunt în România
Reporterul Observator a mers mai departe pe firul flagelului consumului drogurilor la copii. A ajuns la Agenţia Naţională pentru Drepturile Copiilor şi Adopţii. Şefa de acolo, Helena Omna Raicu, are o problemă cu numerele.
Reporter Observator: Câţi copii sunt în România?
Helena Omna Raicu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Copiilor şi Adopţii: Nu pot să vă dau o cifră exactă în acest moment.
Reporter Observator: Vorbeaţi despre drepturile copilului şi mă gândeam că e important să aducem în discuție câți copii sunt în România.
Vicepreşedinta (intervenţie): Sunt peste 3 milioane de copii. Vorbim de copiii minori de cei sub 18 ani, da?
Fostul şef de la ANA: "Nu pot sa deranjez pe nimeni"
În trecut, la şefia Agenţiei Antidrog a fost Georgel Cristian Ivan, fost şef al IPJ Dolj. Într-un interviu de o oră acordat Observator nu a reuşit să dea un răspuns clar. A plecat după fiascoul de la microfon, după doar 10 luni în funcţie.
"Nu, nu am trac, dar trebuie să spun lucrurile ca să nu deranjez pe nimeni, asta e problema mea. Ce să spun, că e o mizerie, că n-ai cum să te dezvolţi niciodată cu 5 oameni. Dă chestia asta pe post şi am terminat balamucul" - Georgel Cristian Ivan.
Cifrele dramatice ale consumului de droguri în România
- 1 din 10 tineri a consumat măcar o dată droguri.
- 1 elev din 10 elevi consideră că poate avea acces ușor la droguri.
- 2 milioane de români au consumat droguri cel puțin odată în viață.
- Media de vârstă a copiilor care ajung să se drogheze a scăzut la 13 ani.
- 7 din 10 români cred că statul nu face nimic pentru a rezolva această problemă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰