Video Oraşul din România acaparat de ciori. Autorităţile spun că au mâinile legate şi nu pot face nimic

Situație tot mai greu de suportat la Huedin, unde locuitorii spun că orașul a fost acaparat de ciori. În ultimii ani, păsările s-au înmulțit necontrolat și au ocupat parcurile, copacii și aproape orice zonă verde, spre disperarea oamenilor. Autoritățile locale spun însă că au mâinile legate și nu pot rezolva problema pe cont propriu. Cioara este specie protejată, iar mutarea cuiburilor poate fi făcută doar cu aprobări speciale și ordin de ministru.

de Alex Prunean

la 09.05.2026 , 07:57

Parcul central din Huedin pare desprins dintr-un film sumbru. Liniștea și relaxarea au devenit greu de găsit, iar băncile și aleile sunt evitate tot mai des din cauza stolurilor de ciori. "Foarte deranjante, trebuie să te uiți unde să stai, sa te pui, e mizerie foarte multă, mult deranj copiii vin în parc, nu pot să stea liniștiți", spune o femeie. "Am văzut că foarte multă lume curăță băncile și trotuarele din cauza lor și degeaba că se face înapoi mizerie după ele", spune altă femeie.

Şi alte oraşe, inclusiv Bucureştiul, se confruntă cu aceeaşi problemă

Cele mai multe cioric s-au instalat aici, chiar în centrul orașului, la doi pași de primărie, profitând de arborii extrem de înalți din acest parc, dar și de coșurile de gunoi, o adevărată sursă de hrană. Într-un singur copac am numărat cel puțin 10 cuiburi, dar nu trebuie să privești în sis pentru a le simți prezența pentru că și pe jos abia dacă ai pe unde păși. Problema ciorilor a existat dintotdeauna, dar s-a agrav în ultimii 5 ani. Iar alungarea lor nu este un proces simplu. 

Articolul continuă după reclamă

"Am început demersurile în luna februarie pentru a cere un punct de vedere de la Ministerul Mediului. În luna martie ne-a venit un răspuns cu pașii pe care trebuie să-i respectăm pentru mutarea cuiburilor din zona centrală și în luna aprilie am trimis documentația pentru aprobarea derogării prin lege. Anul trecut am cumpărat aparate anti-păsări, sonore și luminoase, dar anul ăsta nu și-au mai făcut efectul, anult trecut  a mers cât de cât bine, dar anul ăsta n-au mai făcut niciun efect", a declarat Dezsi Norbert, viceprimar Huedin. Huedinul nu este singurul oraș din țară care nu reușește să scape de ciori.

Anul trecut, primăria din Lugoj a învins problema cu lasere şi echipamente ultrasonice folosite de Marina americană. Și în Dolj, fermierii se luptă cu păsările care au distrus 40% din culturi. Iar problema este nelipsită și din Capitală, unde primăria încearcă de ani de zile să le alunge din Parcul Cișmigiu, după ce au apelat la ulii, bufnițe și jocuri de lumini, totul fără succes.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a indus vreodată în eroare Inteligenţa Artificială?
Observator » Evenimente » Oraşul din România acaparat de ciori. Autorităţile spun că au mâinile legate şi nu pot face nimic