Video Osemintele ultimului domnitor al Moldovei, plimbate între instituţii. Disputa care blochează înhumarea
Aduse cu fast și întâmpinate cu alai la Iași, osemintele ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, nu își găsesc nici acum liniștea. Deși trebuia înhumat după cel mult o lună, la mai bine de 7 luni de la aducerea la Iași, sicriul a ajuns să fie plimbat între instituții fiindcă autoritățile nu se pun de acord cu privire la locul de veci. Scandalul a izbucnit din nou când pe lista de propuneri era inclus un scuar dintre liniile de tramvai.
Aşa a fost întâmpinat ultimul domnitor al Moldovei la Iași in noiembrie cand a fost adus sicriul cu rămășițele din Franța. Atunci autoritățile se lăudau cu demersul. Acum, au ajuns sa fie sămânța de scandal intre exact aceleași autorități. Motivul? Locul de înhumare.
Şapte variante pentru locul de înhumare al domnitorului
Şapte variante au fost luate în discuţie de către autorităţi pentru locul în care ar putea fi înhumate rămăşiţele domnitorului. Una dintre ele este chiar acest scuar aflat între liniile de tramvai, în zona Copou din Iaşi. O zonă cu un trafic intens, care de altfel a stârnit şi mai multe controverse pe acest subiect. Asta pentru că pietonii ar putea să-l privească doar de la distanţă, iar vibraţiile cauzate de tramvai ar putea să strice uşor monumentul.
"Ar fi vibraţiile acelui tramvai sau riscul ca să fie, nu ştiu, în timp se întâmplă tot felul de accidente. Nici nu vreau să mă gândesc", a spus Vlad Babcinețchi, sculptor.
Propunerea a pus pe jar pe toată lumea. De la cetățeni, până la instituții.
"Aşteptăm avizul de la comisia naţională, cea de monumente ...în funcţie de răspunsul domniilor lor trebuie să dăm drumul repede la toate lucrările necesare pentru a-l pune în cele din urmă în mormânt", a declarat Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.
Direcția Județeană de Cultură susține ca totul e doar o neînțelegere.
De ce a fost propusă zona Copou pentru monumentul domnitorului
"În timpul domniei lui s-a început construcţia Palatului Oştirii în Copou. Comisia Zonală a crezut că este mai potrivită amplasarea acestui monument în zona Copoului", a afirmat Bobi Aivănoaiei, Direcția Județeană de Cultură.
Varianta inițială a punerii monumentului funerar lângă Palat aproape ca nici nu mai e luată în discuție.
"Sperăm acolo, la Comisia Naţională a Monumentelor de for public şi a monumentelor istorice să găsim o variantă potrivită. E un domnitor care nici după 170 de ani nu-şi găseşte liniştea", a spus Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii Iași.
Varianta însă este contestată de biserică, pentru că domnitorul Alexandru Ghica și-a luat viața. Așa ca acum încă se caută o soluție, una care să nu distrugă monumentul făcut din marmură de cărară care a costat aproape jumătate de milion de lei.
