Video Pasagerii cursei feroviare Arad-Cluj au înghețat de frig în vagoanele cu geamuri găurite. Călătorii au acoperit găurile cu șervețele
Vara prea cald, iarna prea frig. Cam aşa stau lucrurile în trenurile care circulă pe căile ferate de la noi din ţară. Au simţit-o pe pielea lor, aseară, pasagerii unei curse între Arad şi Cluj-Napoca. Geamurile vagoanelor erau găurite. Deşi caloriferele funcţionau, oamenii au îngheţat de frig. Unii şi-au pus şi câte două perechi de şosete ca să reziste. Problema e că, din lipsă de fonduri, vagoanele ajung la reparat doar când sunt deja în stare avansată de degradare.
Un şerveţel băgat ca dop în spărtura din geam. A fost soluţia găsită aseară de pasagerii care au luat trenul InterRegio din Arad spre Cluj-Napoca pentru a se apăra de frig. Metoda nu a funcţionat. Timp de şase ore, oamenii au îngheţat.
Alex Prunean, reporter Observator: Afară sunt doar 2 grade Celsius, dar nu vă gândiți că în tren este cu mult mai cald. Geamul vagonului arată ca și cum ar fi trecut printr-o rafală de gloanțe, cu găuri mari prin care îți încape chiar și un dget, astfel că încălzirea, chiar dacă funcționează, nu are cum să facă față.
Pasager: La un moment dat a cam început să îmi fie frig din ce în ce mai frig. Începea să îmi bată un vânt. Mi-am dat seama de găuri, de spărturile respective şi am căutat şerveţele să le pot astupa cumva.
În cele din urmă, oamenii au început să-şi scotocească bagajele pentru a se îmbrăca mai gros.
- Mecanic de locomotivă, amendat cu 50 de cenţi pentru o întârziere de un minut, în Japonia. Bărbatul a dat...
- Cu metroul la spălătorie. Cum sunt curăţate şi igienizate trenurile care transportă zilnic sute de mii de...
- Rupt de beat, un ieșean a sunat la 112 amenințând că se aruncă în fața trenului, apoi i-a așteptat pe...
Pasager: După 30 de minute, deşi am stat lipit cu papucii de caloriferele respective tot m-a luat frigul. Mi-am mai luat încă o pereche de șosete.
Astfel de situaţii nu sunt o excepţie atunci când vine vorba de transportul feroviar de la noi din ţară. Bani de reparaţii nu prea există, aşa că vagoanele trebuie să ajungă cu adevărat inutilizabile până să fie refăcute.
Alex Prunean, reporter Observator: De obicei, cam așa arată un tren pe care CFR îl trimite la reparat după luni întregi de stat în depou. Scaunele sunt rupte și incomplete, panourile interioare sunt distruse, iar multe componente electrice, unele dintre ele esențiale, lipsesc.
CFR Călători folosește zilnic peste 1000 de vagoane. În bugetul de anul acesta a fost prevăzută modernizarea a doar 40 dintre ele.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰