Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Patronul de la Ferma Dacilor nu poate fi audiat. Cornel Dinicu este în stare de şoc după ce fiul său de 9 ani a murit carbonizat în incendiu

Sunt în continuare căutări dramatice, printre ruinele pensiunii Ferma Dacilor din Prahova. Până acum, şapte oameni, dintre care trei copii, au fost găsiţi carbonizaţi după incendiul violent care a mistuit complexul turistic din Tohani.  Autorităţile încearcă acum să identifice victimele după probele de salivă ale rudelor. Între timp, 14 oameni au fost chemaţi la audieri. 

de Bogdan Dinu

la 27.12.2023 , 13:59

Vorbim despre o anchetă în desfășurare, despre un dosar penal deschis pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, dar și pentru distrugere din culpă. Printre persoanele audiate de anchetatori se numără angajați ai complexului din Tohani, martori, turiști sau rude ale persoanelor care și-ar fi pierdut viața. Persoane care nu au fost încă identificate, motiv pentru care se fac aceste testări ADN. Întreaga noapte, salvatorii au continuat să caute persoane sub dărâmăturile complexului. În această dimineață, au mai găsit trupul unui copil. Mai este o singură persoană dispărută, vorbim despre un adult. 

La fața locului sunt criminaliști, criminaliști de la București, dar și specialiști de la Petroșani. Este o anchetă în derulare. În faţa poliţiştilor, patronul complexului nu a vrut să dea nicio declarație. Acesta ar fi suferit un șoc prea puternic, din cauza pierderii fiului său.

Incendiu la Ferma Dacilor din Tohani. Pistele pe care merg anchetatorii

Vezi și

Experţii încearcă să afle dacă nenorocirea putea fi prevenită. Ce se ştie cert este că pensiunea nu aveau autorizaţie ISU, iar la controale s-au avertismente. 

Pe acelaşi subiect

Acum, procurorii DNA cer redeschiderea dosarului privind modul în care inspectorii de la ISU Prahova au verificat Ferma Dacilor în 2019.

Deocamdată nu se ştie nici cauza izbucnii incendiului. Pistele pe care merg anchetatorii sunt fie o defecţiunie tehnică, fie una la reţeaua electrică.

Mai ales că patronul pensiunii s-a plâns în trecut că ferma are o instalaţie subdimensionată şi e obligat să folosească generatoare. Specialiştii iau un calcul şi ca jarul aprins din vatra grătarului de la restaurant să fi pornit incendiul. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au deschis un dosar penal pentru distrugere şi ucidere din culpă.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Patronul de la Ferma Dacilor nu poate fi audiat. Cornel Dinicu este în stare de şoc după ce fiul său de 9 ani a murit carbonizat în incendiu