Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Patru fraţi răniţi grav după ce o staţie s-a prăbuşit peste ei. Gestul şocant al unui bărbat a provocat totul!

Patru fraţi, cu vârste între patru luni şi şase ani, au fost răniţi după ce acoperişul unei staţii de autobuz s-a prăbuşit peste ei. Tatăl lor îi lăsase să aştepte pe bancă cât timp el repara roata de la căruţă. Accidentul ar fi fost provocat de un individ beat.

de Redactia Observator

la 19.05.2018 , 09:45

Patru fraţi, cu vârste între patru luni şi şase ani, au fost răniţi după ce acoperişul unei staţii de autobuz s-a prăbuşit peste ei. Tatăl lor îi lăsase să aştepte pe bancă cât timp el repara roata de la căruţă. Accidentul ar fi fost provocat de un individ beat care a început să clatine barele metalice ale refugiului vechi de zeci de ani.

Scenele s-au derulat la ieşirea din oraşul Dej. Tatăl copiilor încerca să repare căruţa, după ce atelajul ieşise de pe drum. 

Mi s-a dus roata din spate, că s-a speriat iapa. S-a băgat, aici, în porumb. Şi m-am dus să scot iapa şi căruţa. Am lăsat copiii în staţie, a povestit tatăl copilului.

Vezi și

Ca din senin, un bărbat băut s-a apropiat de cei mici, s-a agăţat de stâlpii de susţinere ai refugiului şi a început să-i zgâlţâie. Structura, veche de zeci de ani, n-a rezistat. S-a prăbuşit peste ei. 

S-a prins de ea, s-a huţuţat şi a căzut. A picat dintr-o dată. M-am speriat rău, a declarat tatal copiilor.

Poliţiştii şi medicii au intervenit. Cei patru copii răniţi au ajuns la spital. Doi dintre ei sunt în stare gravă.  

Locuitorii spun că şi staţia de autobuz de peste drum stă să cadă. Şi nu ar fi singura problemă, spun ei. 

Costan Morar, primarul municipiului Dej:

Am demarat un proiect european, în această săptămână îl vom semna, cu tot ce înseamnă reabiliatarea zonei. În zona aceasta se adună foarte muţi romi şi noaptea se întâmplă lucrui neplăcute. Cu siguraţă, o să gestionăm mai bine aceste situaţii.

Poliţiştii au deschis o anchetă şi urmează să stabilească cine se face vinovat pentru ce s-a întâmplat. Bărbatul care ar fi provocat incidentul a fost dus la Secţia de Poliţie pentru declaraţii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Puneţi în aplicare sfaturile primite de la specialiştii în parenting?
Observator » Evenimente » Patru fraţi răniţi grav după ce o staţie s-a prăbuşit peste ei. Gestul şocant al unui bărbat a provocat totul!