Patru maşini implicate într-un groaznic accident de circulaţie produs în Olt
Trei persoane au fost rănite, în cursul zilei de miercuri, în urma unui grav accident de circulaţie produs pe raza localităţii Oboga, din judeţul Olt.
- Trei persoane au fost rănite în accidentul din Olt.
- Accidentul s-a produs pe raza localităţii Oboga.
În accident, produs pe Drumul Judeţean DJ, au fost implicate patru maşini, două aflate în mers şi două parcate.
Cinci persoane au fost implicate în accidentul din Olt, iar autorităţile locale au intervenit pentru a extrage o femeie dintre fiarele contorsionate ale unei maşini implicate în accident.
Primele informaţii arată că trei persoane au avut nevoie de intervenţie medicală.
Tânăra de 20 de ani, extrasă dintre fiarele contorsionate, a fost preluată de un echipaj SMURD. Avea fractură la membrul inferior stâng şi a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Slatina.
Minoră implicată în accident, transportată la UPU Craiova
Tot la UPU Slatina a ajuns şi unul dintre şoferii implicaţi în accident. Acesta prezenta o fractură la membrul superior stâng.
O minoră de cinci ani aflată într-una dintre maşinile implicate în accident a fost preluată de elicopterul SMURD Craiova şi a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Craiova, având fractură de femur.
Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs accidentul din Olt.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰