Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Percheziții în București și Ilfov. Contract încheiat de UNIFARM cu o firmă neautorizată, pentru achiziția de măști de protecție

Poliția Română a transmis, miercuri, că efectuează cinci percheziții domiciliare în București și Ilfov, în legătură cu achiziţia de măşti medicale în perioada stării de urgenţă.

de Daniel Murărescu

la 03.02.2021 , 14:25

  • Dosarul în care se fac percheziţii se referă la achiziţii făcute de compania de stat UNIFARM

"La această oră, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 5 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu și fals în declarații, toate în legătură cu achiziționarea de către o companie națională de măști medicale în perioada stării de urgență", informează Poliția Română.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

În același timp, se va pune în aplicare un mandat de aducere emis pe numele unei persoane.

Pe acelaşi subiect

Persoana în cauză va fi condusă la sediul unității de poliție, în vederea aducerii la cunoștință a faptelor pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și audierii acesteia, pentru clarificarea situației de fapt.

La acțiune, participă polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și de specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică.

Observator a relatat pe larg neregulile privind UNIFARM, într-o serie de reportaje în exclusivitate

Cel mai sensibil pacient, România, pierde lupta cu boala din cauza corupţiei. La începutul pandemiei, sume impresionante au fost lăsate pe mâinile șefilor UNIFARM, ca să asigure materialele sanitare necesare. O afacere de care toţi voiau să se agaţe.

22 aprilie 2020 - România a cumpărat izolete şi termoscannere din străinătate, dar producătorii autohtoni acuză că sunt refuzaţi

1 mai 2020 - Achizițiile de echipamente și măști de protecție, efectuate pe perioada pandemiei de coronavirus, verificate de autorități

23 iunie 2020 - Șeful UNIFARM, acuzat de mai multe infracţiuni, printre care şi luare de mită. Ce spunea directorul în starea de urgenţă (Video)

24 iunie 2020 - Scandalul UNIFARM. Compania de stat a fost descalificată chiar şi la licitaţia Ministerului Sănătăţii. Fostul director, acuzat de procurorii anticorupţie de 5 infracţiuni | Video

7 iulie 2020 - Fostul director al UNIFARM ar fi fost supus unei confruntări cu denunțătorul din dosarul achizițiilor controversate

6 octombrie 2020 - UNIFARM și afacerea Covid: mită negociată la bucată

13 noiembrie 2020 - Dosarul șpăgii de la UNIFARM. Statul a aruncat cu bani în sute ventilatoare ce zac în depozite

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Evenimente » Percheziții în București și Ilfov. Contract încheiat de UNIFARM cu o firmă neautorizată, pentru achiziția de măști de protecție