Video Percheziţii la "palatul" suspectului crimei din Brăila. Poliţiştii au ridicat un briceag de 17 cm din casa mamei sale
Percheziţii maraton, în această dimineaţă, în cazul medicului stomatolog ucis în cabinetul său din Brăila, acum aproape 10 zile. Poliţiştii au întors pe dos atât casa principalului suspect, cât şi pe cea a mamei lui. În casa femeii au găsit un cuţit cu lama de 17 centimetri, pe care l-au ridicat drept probă.
Deocamdată nu se ştie dacă arma găsită este una şi aceeaşi cu cea cu care a fost ucisă dentista de 41 de ani.
"Le-am dat voie fără avocat, fără nimic. Faceţi percheziţie că sunt curată ca lacrima. Un briceag al Moşului Mititel. Am spus să ia tot de la bucătărie, satâruri, toate pe care le am", a mărturisit mama suspectului.
Ce spune familia suspectului despre proba ridicată
Anchetatorii au căutat arma crimei dar şi telefonul mobil al doctoriţei. Două probe extrem de importante în acest caz complex. Este motivul pentru care au făcut astăzi percheziţii atât la domiciliul principalului suspect, cât şi la părinţii lui. De la casa familiei lui a fost ridicat un cuţit cu lama de 17 cm, tip briceag, care se afla într-o bibliotecă în spatele unor ceşti. Cuţit despre care familia spunea că îl foloseşte tatăl suspectului pentru a-şi tăia mâncarea pentru că nu are dantura completă.
Au fost percheziţii şi la domiciliul principalului suspect care se află arestat preventiv în acest moment. Poliţiştii au stat aproximativ 4 ore în casa lui împreună cu suspectul şi au căutat probe în acest caz, după care a fost escortat înapoi în arestul poliţiei din Brăila. Se face anchetă în continuare în acest caz foarte complex pentru că încă sunt întrebări la care poliţiştii nu au răspuns, nu se ştie motivul crimei şi nici dacă cineva se mai află în spatele acestui asasinat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰