Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Peste 60.000 de participanţi la Comic Con, cel mai mare festival de de cultură pop din Europa de Est

Arena Națională s-a transformat într-o lume fantastică. Supereroi, monștri, personaje din filme și jocuri video au prins viață la Comic Con, cel mai mare festival de cultură pop din Europa de Est. Timp de trei zile, zeci de mii de fani vin aici să trăiască în universul lor preferat.

de Cristi Popovici

la 13.09.2025 , 20:20

Fanii benzilor desenate, animeurilor, serialelor și filmelor TV s-au costumat în personajele preferate şi au venit să facă schimb de impresii şi idei. 

„Noi suntem mai bătrâni și am copilărit cu ele și ne aduc aminte de copilăria noastră și majoritatea persoanelor de aici nu prea le cunosc. Mai mult părinții lor. Ne plac foarte mult personajele clasice și ne-am consacrat cu chestia asta noi. Am zis să aducem ceva diferit”, spun Dasterdly și Penelope Pitstop.

Peste 60.000 de participanţi în trei zile de festival

Articolul continuă după reclamă

Pentru alții, pasiunea a trecut de la hobby la vocație. "Eu m-am apucat de cosplay în 2013, m-am costumat în fiecare an, între timp am devenit profesor și acum încerc să-i introduc și pe elevi în același hobby ca al meu", spune un pasionat.

Veniți din toată țara, mai mulți fani ai universului Marvel și-au dat întâlnire la Comic Con.

"Eu n-am mai văzut atât de mulți oameni păianjen pe mp în România niciodată. Cred că e o premieră ce facem noi acum. E un eveniment extraordinar să întâlnesc oameni cu aceleași gusturi. Universul Marvel ne descrie pe toți", spune un tânăr.

"Încă din 2013 avem și noi Comic Con în România. Este o adunare a tuturor celor pasionați de filme, seriale, benzi desenate, anime, cosplay, jocuri, boardgames", a declarat Andra Vasile, PR Manager East European Comic Con.

Prima ediție a adunat la București 9 mii de fani. Acum, evenimentul s-a transformat într-un adevărat fenomen, cu peste 60 de mii de participanți, în cele trei zile de festival.

"Este al doilea Comic Con la care vin. Îl ador. Îmi place atmosfera foarte mult, persoanele. Toată lumea atât de drăguță!", spune un participant.

Printre vedetele care au venit la București să își întâlnească fanii a fost și actorul britanic Toby Sebastian, care a jucat în Game of Thrones.

"Oamenii sunt minunați. E multă iubire, multă fericire, este un eveniment foarte drăguț", a declarat Toby Sebastian, actor.

Comic Con continuă și duminică, pe Stadionul Național.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Evenimente » Peste 60.000 de participanţi la Comic Con, cel mai mare festival de de cultură pop din Europa de Est