Pisică jupuită și mâncată pe stradă, la Cluj. DSVSA a deschis o anchetă
Un eveniment incredibil ar fi avut loc la Cluj, iar autoritățile încearcă să identifice persoanele care ar fi comis o atrocitate. Iubitorii de animale sunt absolut stupefiați de faptul că o pisică ar fi fost jupuită și consumată în plină stradă de anumite persoane.
Un eveniment incredibil ar fi avut loc la Cluj, iar autoritățile încearcă să identifice persoanele care ar fi comis o atrocitate.
Iubitorii de animale sunt absolut stupefiați de faptul că o pisică ar fi fost jupuită și consumată în plină stradă de anumite persoane.
Un tânăr care trecea prin zonă ar fi reușit să facă fotografii, pe care le-a postat pe Facebook, imagini care au ajuns într-un final și la autorități.
Reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare din Cluj s-au autosesizat și au demarat o anchetă pentru a afla circumstanțele în care animalul a fost ucis.
„O echipă din cadrul DSVSA Cluj se ocupă de speță, în colaborare și cu alte instituții. O să vedem rezultatele în zilele următoare. Din primele informații pe care le am din teritoriu, se încearcă identificarea persoanelor respective. Încă nu s-a reușit pentru că se pare că nu mai sunt în zonă. Am luat legătura cu cel care a făcut postarea pe rețelele de socializare. Să vedem în perioada următoare dacă reușim să îi identificăm”, a declarat Ioan Oleleu, director executiv în cadrul DSVSA Cluj.
Uciderea animalelor cu intenție, fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰