Video Planul prin care 3 polițiști locali au făcut peste 20.000 de euro din șpagă, în Sectorul 1. Cei trei au fost reţinuţi
Cei trei poliţişti locali de la Sectorul 1, acuzaţi că luau şpăgi de până la 20.000 de euro, au fost reţinuţi. Şeful compartimentului de Control Activităţi Comerciale şi două subalterne ale acestuia sunt cercetaţi de DNA pentru că ar fi luat mită de la patronii unor localuri selecte din zona de nord a Bucureştiului, ca să închidă ochii la neregulile constatate şi să nu mai dea amenzi.
Vor urma cu siguranță noi audieri. În fața procurorilor DNA vor ajunge mai mulți martori, complici dar și patronii teraselor care au dat șpagă între 2023 și 2024 și nu este exclus să vedem o extindere a acuzațiilor către cumpărare de influență și dare de mită.
Anchetatorii anticorupţie spun că poliţista, împreună cu o altă colegă şi şeful lor, coordonatorul Departamentului de Control Activități Comerciale, au primit de mai multe ori şpagă de la patronii cluburilor, restaurantelor şi teraselor de fiţe din zonele cele mai scumpe ale Capitalei.
Sumele ar fi fost cuprinse între 5.000 de euro și 20.000 de euro. Iar cele mai vizate erau cluburile din parcul Herăstrău, dar și din zonele Dorobanți și Floreasca. Potrivit procurorilor, patronii alegeau să îi plătească pe polițiștii locali veniți în inspecție. Iar aceștia, la rândul lor, dădeau un verdict favorabil în urma controlului.
Planul după care acţionau poliţiştii
- Şpăgi de zeci de mii de euro la Poliţia Locală Sector 1. Agenţii ar fi cerut mită şi evenimente private gratuite
- 18 poliţişti locali, acuzaţi că au cerut bani de la şoferi pentru a le ierta mai multe ilegalităţi. Dosarul,...
- Au încercat să salveze un câine lovit de mașină în Galaţi, după ce șoferul și-a văzut de drum. Răspunsul...
Planul după care acţionau poliţiştii era cât se poate de simplu: În locaţia vizată remarcau sau inventau chiar diverse nereguli, precum dimensiunea terasei care nu corespundea cu cea din autorizaţie, fumatul în interior sau faptul că sunt mai multe scaune şi mese decât permite legea. Pentru aceste lucruri, localurile puteau fi închise.
Potrivit procurorilor DNA, faptele de corupţie, fals şi luare de mită au fost săvârşite începând cu anul trecut. Sursele Observator susţin că poliţiştii locali nu ar fi cerut doar bani ci şi servicii de catering gratuite pentru evenimentele lor private. "Astăzi, anchetatorii anticorupţie împreună cu luptătorii Brigadăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei au ridicat saci întregi de acte oficiale", a declarat un reprezentant din Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.
Reacţia şefului de la Poliţia Locală Sector 1
Întrebat dacă s-au organizat petreceri la restaurante în Sectorul 1, Marius Eusebiu Avram, şeful de la Poliţia Locală Sector 1, a declarat: "N-am de unde să ştiu acest lucru. Sunt cu ofiţerii de la DGA (n.r. Direcţiei Generale Anticorupţie) şi trebuie să le furnizăm documente".
Numărăm, în total, opt locații în care mascații și procurorii au descins în această dimineață - locuințe, birouri și depozite. Cele mai multe probe au fost ridicate de la sediul principal al Poliției Locale Sector 1.
Percheziţiile vin la mai puţin de o săptămâna de când 12 agenţi de la Poliția Locală Sector 1 au fost vizați de o altă anchetă de corupție. Sunt acuzaţi că au luat între 100 și 200 de lei mită ca să nu-i amendeze pe cei care încălcau legislaţia pentru protecţia mediului şi pe şoferii care parcau neregulamentar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰