Planul Roşu, activat în Sibiu după un accident grav: 4 maşini implicate, 15 victime

Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie, după un accident rutier în care au fost implicate 15 persoane. Evenimentul a avut loc pe DN 1, la ieşirea din Avrig spre Bradu.

de Redactia Observator

la 01.06.2026 , 15:53

"ISU Sibiu intervine de urgenţă pe DN 1 la ieşirea din Avrig spre Bradu la un accident rutier. La faţa locului sunt mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o ambulanţă SAJ, o autospecială de stingere şi una de primă intervenţie", a transmis, luni, ISU Sibiu. Din primele informaţii, în accident sunt implicate 4 maşini şi mai multe persoane.

Traficul în zonă este complet blocat

"În aceste momente forţele au ajuns la faţa locului şi se efectuează evaluarea medicală a persoanelor implicate", au precizat pompierii. În urma primei evaluări de la faţa locului, s-a constatat că sunt implicate în accident 15 persoane. "La nivelul judeţului Sibiu se activează Planul Roşu de Intervenţie. Forţele de la faţa locului sunt suplimentate cu încă o ambulanţă SMURD şi o autospecială de transport personal şi victime multiple", a precizat ISU Sibiu.

Articolul continuă după reclamă

IPJ Sibiu anunţă că traficul în zonă este complet blocat. Un accident similar a avut loc, sâmbătă, în aproximativ aceeaşi zonă, 10 persoane fiind implicate, dar 7 au refuzat transportul la spital.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că autorităţile române au gestionat bine incidentul cu drona de la Galaţi?
Observator » Evenimente » Planul Roşu, activat în Sibiu după un accident grav: 4 maşini implicate, 15 victime