Video Ultimele clipe din viaţa adolescentului de 16 ani, surprinse de o cameră de supraveghere
Lipsa infrastructurii pentru pietoni a făcut o nouă victimă pe un drum din judeţul Timiş. Atenţie, vă avertizăm că urmează informaţii cu un puternic impact emoţional! Vorbim despre un adolescent de 16 ani care a murit după ce a fost lovit de mașina condusă de un bărbat de 64 de ani. Băiatul mergea pe marginea străzii, o stradă fără trotuar şi mai avea foarte puțin până acasă, când a fost spulberat de vehicul.
Accidentul s-a produs aseară în jurul orei 23 în comuna Dumbrăvița, de lângă Timișoara. Băiatul mai avea câțiva zeci de metri până acasă și, potrivit polițiștilor, mergea pe partea carosabilă în momentul în care a fost acroșat de autoturismul condus de un șofer de 64 de ani.
A murit în drum spre casă
Tânărul a fost transportat de urgență la spital, însă, din păcate, medicii nu au mai reușit să-l salveze. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Polițiștii încearcă acum să stabilească exact cum s-a produs accidentul, iar în acest caz s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Tragedia a reaprins și nemulțumirile locuitorilor din zonă. Oamenii spun că au atras atenția luni la rând asupra pericolului de pe strada unde a avut loc accidentul, lipsa trotuarelor, iluminatul insuficient și viteza cu care circulă mulți șoferi.
Oamenii susțin de asemenea că au făcut sesizări către primărie și au cerut limitatoare de viteză sau semnalizare suplimentară, iar acum solicită din nou intervenția autorităților.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
