Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Podul prăbușit în Neamț, la doar 6 luni de la reabilitare, e în continuare sub ape. Nimeni nu a fost tras la răspundere

Mai sunt doar trei zile până se împlineşte un an de când un pod abia reabilitat din judeţul Neamţ s-a prăbuşit. În tot acest timp nimeni nu a fost tras la răspundere şi niciun pai nu a fost mişcat. Scuze au existat însă. Ba lipsa banilor ba, mai nou, autorităţile susţin că nu pot interveni pentru că zona este protejată. 

de Clara Mihociu

la 07.06.2023 , 14:41

Oamenii se descurcă cum pot, spun că nu se așteaptă să vadă prea curând un pod nou în locul celui care s-a dărâmat și în același timp au de ocolit kilometri întregi dacă vor să ajungă în Roman, cel mai apropiat oraș de locul în care ne aflăm.

Acum, însă, după un an de la momentul în care podul s-a făcut una cu pământul, lucrurile nu s-au schimbat deloc aici. După cum puteți vedea nu a fost luat podul, nu a fost mișcat nimic din dărâmăturile care au rămas în urmă distrugerii acestui pod.

Avea doar șase luni de când fusese dat în folosință la momentul în care s-a prăbușit. Pe el se aflau două mașini și din fericire nu vorbim și despre trecerea unui an de la momentul unei tragedii pentru că nimeni nu și-a pierdut viața, dar 8 milioane de lei au fost irosiți dacă ținem cont de faptul că podul a putut fi folosit doar șase luni.

Vezi și

Noua conducere de la Consiliul Județean Neamț vrea să construiască un alt pod

Acum s-a dat o sumă nouă pentru scoaterea acestui pod din albia râului pentru a putea ulterior să se facă un alt proiect, pentru realizarea altui pod. Cei 12 milioane de lei vor putea fi folosiți abia după 12 august, pentru că zona este una protejată, în care se afla barza neagră. Rămâne de văzut câți bani vor fi necesari pentru realizarea altui pod și cât va dura.

Între timp, nimeni nu a fost tras la răspundere, deși au fost deschise mai multe dosare. Președintele Consiliului Județean, Ionel Arsene, a fost condamnat într-un alt dosar de corupție, iar noua conducere intenționează să demareze toate lucrările, la un moment dat, a transmis reporterul Observator Clara Mihociu.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Podul prăbușit în Neamț, la doar 6 luni de la reabilitare, e în continuare sub ape. Nimeni nu a fost tras la răspundere