Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un poliţist local din Buzău a fost bătut în timpul unei nunţi, iar toţi invitaţii au început să râdă de el

Un poliţist local din Buzău a ajuns în spital după ce a fost bătut într-un parc, în timpul unei nunţi, iar toţi invitaţii au început să râdă după ce bărbatul a fost lovit în cap şi a leşinat.

de Redactia Observator

la 14.05.2018 , 11:38

Politistul local din Buzau a fost batut in timpul unei nunti si nimeni nu a intervenit in ajutorul lui Politistul local din Buzau a fost batut in timpul unei nunti si nimeni nu a intervenit in ajutorul lui

Un poliţist local din Buzău a ajuns în spital după ce a fost bătut într-un parc, în timpul unei nunţi, iar toţi invitaţii au început să râdă după ce bărbatul a fost lovit în cap şi a leşinat.

Totul s-a întâmplat, sâmbătă seară, în parcul Marghiloman din Buzău, acolo unde poliţistul local în vârstă de 52 de ani, se afla în misiune de menţinere a ordinii publice.

Zeci de oameni care participau la o nuntă se aflau în acel moment în parc.

Articolul continuă după reclamă

O tânără le-a ieşit în faţă invitaţilor de la nuntă cu o găleată de apă în mână şi le-a cerut bani.

Pe acelaşi subiect

Poliţistul local a intervenit şi a amendat-o pe aceasta cu 500 de lei pentru cerşetorie şi a rugat-o să plece din parc.

Fără să îi pese de amenda poliţistului, tânăra a revenit în faţa nuntaşilor cu găleata de apă, moment în care poliţistul a vrut să îi dea o altă amendă.

Un bărbat care o însoţea pe femeie l-a lovit pe poliţistul local cu un par în cap, iar acesta a leşinat.

Deşi poliţistul zăcea inconştient la pământ, într-o baltă de sânge, nuntaşii nu s-au gândit niciun moment să îi acorde ajutor sau să sune la numărul unic de urgenţă 112.

Potrivit martorilor, după ce poliţistul local a fost lovit, toată lumea a început să râdă.

Un trecător a sunat la 112, iar poliţistul a fost transportat la spital. Poliţiştii au deschis o anchetă şi l-au reţinut pe agresor pentru 24 de ore.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Puneţi în aplicare sfaturile primite de la specialiştii în parenting?
Observator » Evenimente » Un poliţist local din Buzău a fost bătut în timpul unei nunţi, iar toţi invitaţii au început să râdă de el