Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Povestea tulburătoare a româncei care a murit cu datorii la întreţinere şi o comoară ascunsă în apartament

A murit cu doar 32 de lei în portofel şi cu datorii imense la întreţinere, deşi trăia înconjurată de o adevărată comoară. Este povestea incredibilă a unei femei din Bucureşti.

de Alexandra Popescu

la 22.01.2020 , 20:01

A murit cu doar 32 de lei în portofel şi cu datorii imense la întreţinere, deşi trăia înconjurată de o adevărată comoară. Este povestea incredibilă a unei femei din Bucureşti. În apartamentul cu două camere au fost descoperite zeci de tablouri de valoare semnate de Grigorescu, Tonitza şi Luchian. Întrega colecţie depăşeşte 1,5 milioane de euro şi a ajuns în patrimoniul statului pentru că femeia nu avea moştenitori.

Caterina Grundbock a fost un nume recunoscut în breasla traducătorilor de filme şi de cărţi. Locuia într-un apartament de două camere, din zona Lizeanu.

În cei 50 de metri pătraţi, femeia ascundea un muzeu. 33 de capodopere ale artei, tablouri semnate de Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian sau Nicolae Tonitza. Casa era înţesată şi cu obiecte de artă decorativă, covoare orientale, estimate la nu mai puţin de 200 de mii de euro. 

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

1,5 milioane de euro. O colecţie bine păstrată şi acumulată de-a lungul a trei generaţii, cred experţii. Doar câteva prietene foarte bune au cunoscut pasiunea pentru artă a familiei Grundbock.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Caterina Grundbock s-a stins la 75 de ani, singură şi fără bani. Femeia nu avea nici măcar un frigider şi supravieţuia de la o pensie la alta. Dovadă că, în momentul morţii, în portofelul ei au fost găsiţi doar 32 de lei. Dar nu s-a gândit niciodată să valorifice măcar un bun din comoara care o înconjura.

Vecinii spune că "e trist. Un fel de Hagi Tudose care a murit sincer. Eu una vindeam ceva şi mă plimbam în toată lumea. Şi mai bine muream pe un vas de croazieră decât să fiu găsită în cadă".

Cum Ecaterina Grundbock nu a avut moştenitori, toate exponatele au ajuns în patrimoniul statului, mai exact la Muzeul Municipiului Bucureşti. La fel şi datoriile sale istorice la întreţinere, de 64.000 de lei.

Despre tezaur s-a aflat abia după cinci ani de la moartea Caterinei Grundbock.

Apartamentul Caterinei a fost sigiliat imediat după moartea acesteia, adică pe 7 iulie 2014. Încă se văd sigiliile pe uşa apartamentului care au fost scoase abia în mai 2019 când s-a intrat în apartament pentru a fi făcută expertiza obiectelor de artă 

Tablourile celebre şi obiectele de artă vor fi expuse publicului cel mai târziu anul viitor, promit reprezentanţii Muzeului Bucureşti.  

Alexandra Popescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Povestea tulburătoare a româncei care a murit cu datorii la întreţinere şi o comoară ascunsă în apartament