Poveștile tulburătoare ale unor adolescenți infractori care au ajuns într-un centru de reabilitare (Video)
Distrug orice le iese în cale, fură, tâlhăresc şi violează. Sunt copiii infractori ai României, a căror cruzime ne înfioară de multe ori. Aceşti copii au şansa să se reabiliteze în centre gândite special pentru ei. Au şansa unei vieţi la care poate nici nu sperau. Din păcate, prea puţini ajung în astfel de centre şi mulţi abia după ce recidivează. Iar odată ce ies pe poartă, lupta pe care o duc cade doar pe umerii lor. Pentru că familiile nu vor sau nu pot să le ofere sprijinul de care au nevoie. Iar statul nu are pârghii de suport pentru aceşti copii.
- Zeci de adolescenți și adulți sunt în centrul de reabilitare din Iași.
Alexandru: Am avut prea multă libertate acasă şi cu libertatea aia nu am ştiut să o folosesc şi m-am apucat de foarte multe prostii.
Alexandru avea doar 15 ani când a ajuns să fie judecat pentru furt şi tâlhărie. Lăsat pe cont propriu de părinţi, a intrat într-un anturaj de infractori şi, până să îşi dea seama, furt cu furt, a devenit şi el ca ei. L-a salvat faptul că a ajuns într-un centru de reabilitare pentru minori. E îngrozit acum de gândul că ar fi putut ajunge la închisoare.
Alexandru: Am priceput foarte repede ce am făcut şi mi-au dat lacrimile atunci când am văzut că nu am făcut bine. Cu părinţii nu mai ţin legătura. Mă simt foarte bine în acest cămin. Poate dacă eram la ei tot aşa era.
Alţi 53 de copii şi adolescenţi sunt în centru. Ajung aici furioşi, cei mai mulţi din familii abuzive. Nu ştiu cum să îşi exprime emoţiile. Nu au încredere în adulţi.
Cosmin este de un an aici. Şi crede că asta este şansa vieţii lui.
Cosmin: Am comis infracţiunea penală de furt calificat şi tâlhărie calificată. A fost internat în spital 12 zile. Dacă ar fi în faţa mea, nu aş putea să schimb o vorbă cu el pentru că îmi este ruşine.
În prima jumătate a anului trecut, în Iaşi, 288 de minori au comis infracţiuni. Aproape fiecare dintre poveştile lor conţine violenţă.
Vlad: Eram violent cu bunica să îmi dea bani să îmi iau droguri până am ajuns aici. Aici mi s-a schimbat viaţa în bine.
Vlad este recidivist. Doar recidiviştii şi cei cu fapte extrem de grave ajung în centru. Pentru ceilalţi nu sunt locuri suficiente. Vlad e convins că cei doi ani de terapie l-au schimbat. Mai are puţin până la 18 ani, când va pleca din centru, iar visul lui e să-şi găsească loc de muncă. Ce se întâmplă cu ei după plecarea de aici e, în mare măsură, în mâinile lor.
Gabriela Baltag, şef modul de reabilitare comportamentală: După ce ies de pe poarta asta nu mai are cine să îi direcţioneze. Noi îi monitorizăm șase luni, dar după aceea nu îi mai monitorizează nimeni. După aceea ar trebui continuată cumva munca noastră.
Claudia Arion, psiholog: Benefic ar fi fiecare să poată să acceseze un serviciu specializat când simte că nu poate gestiona singur.
Doar în prima jumătate a acestui an peste 290 de minori din Iaşi au comis fapte penale. De la vârste tot mai mici. Cu toate acestea, în tot judeţul există un singur centru de reabilitare.
Gabriela Baltag, şef modul de reabilitare comportamentală: Lipsa de educaţie, lipsa condiţiilor materiale, libertatea lor nu e controlată îndeajuns. Cu siguranţă astea sunt cauzele pentru comportamentul acestor copii.
În centru merg la consiliere individuală şi terapie de grup. Există activităţi care îi învaţă să comunice şi să-şi gestioneze furia ca să rezolve conflictele. În tot acest timp, merg la şcoală şi fac activităţi în afara centrului care să îi menţină în contact cu comunitatea.
Claudia Arion, psiholog: Sunt copii la noi care vin ca un arcaş cu o tolbă cu o singură săgeată. Noi ne străduim când pleacă de la noi să aibă mai multe săgeţi, adică să aibă mai multe opţiuni în a-şi rezolva problemele, nu doar să dea cu pumnul.
La nivel național, statisticile ne arată că în 2019, faţă de 2018, s-au înregistrat mai multe cazuri de tâlhărie și viol în rândul minorilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰