Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Prăpăd în Bucureşti, după o vijelie de câteva minute. Un bărbat a fost la un pas de moarte, după ce un copac s-a rupt şi l-a lovit în cap

O vijelie de doar jumătate de oră a făcut victime ieri după-amiază în Capitală! Un bărbat a fost rănit după ce un copac s-a rupt şi a căzut peste el, iar un alt arbore s-a prăbuşit peste un autobuz. Vântul a suflat la rafală cu 60 de kilometri la oră, iar salvatorii de la ISU au raportat zeci de intervenţii. Vremea s-a schimbat din senin şi în alte zone din ţară, unde au fost furtuni sau ploi cu gheaţă. 

de Bianca Iacob

la 20.05.2023 , 08:54

O vijelie de doar câteva minute a făcut prăpăd în mai multe zone ale Capitalei. În Sectorul 3 un bărbat de 55 de ani a fost la un pas de moarte, după ce un copac s-a rupt şi l-a lovit în cap. 

Bianca Iacob - reporter Observator: Copacul s-a desprins în două. A căzut o parte peste o maşină, care aştepta la semafor, şi cealaltă parte, trunchiul şi cel mai greu peste un trecător, pe trotuar. Acum sunt încărcate resturile de către cei de la primărie. Copacul avea, însă, aviz pentru toaletare. 

Păgubit: Maşina a mai atenuat din greutatea copacului că altfel cred că vorbeam despre un decedat acum decât de un rănit. În zona capului avea sânge, foarte mult sânge. Picioarele spunea că nu le poate mişca. 

Vezi și

Bărbatul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat de urgenţă la spital. 

Bogdan Socea - Manager Spitalul Pantelimon: L-a lovit în cap, în regiunea occipitală, în spate şi după aia el a căzut, l-a dărâmat şi se pare că are o fractură de membru inferior. 

Problema copacilor, care la fiecare furtună cad de parcă n-ar avea rădăcini, este una veche, dar care nu pare a se rezolva prea curând. 

Ştefan-Lucian Judele - viceprimar Sectorul 3: Adevărata problemă e şi pe vreme frumoasă, nu neapărat pe timpul vijeliilor. Copacii din Sectorul 3 majoritatea au fost betonaţi la rădăcină. Dacă sunt betonaţi rădăcinile lor putrezesc şi chiar îi vezi verzi pe interior sunt putrezi şi oricând putem să asistăm la astfel de tragedii. 

Aviz pentru toaletarea copacilor există, însă pentru verificarea rezistenţei copacilor sunt necesare mai multe teste care, evident, costă. 

Ştefan-Lucian Judele - viceprimar Sectorul 3: Problema pleacă de la edilii care în loc să se preocupe de sănătatea şi siguranţa trecătorilor, se preocupă cu plantarea palmierilor şi nu cu curăţarea acestor copaci care pot prezenta un pericol. 

Vijelia a făcut prăpăd în Capitală

O tragedie se putea întâmpla şi în nordul Capitalei, la Piaţa Presei, unde un copac s-a rupt în două şi a căzut pe un autobuz. Trunchiul gros a spart plafonul şi a rămas atârnat deasupra unui scaun. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Circulaţia a fost blocată minute în şir şi pe şosea, şi pe linia de tramvai din apropiere. În jumătate de oră cât a durat furtuna s-a dezlănţuit haosul. Pompierii au fost chemaţi la zeci de intervenţii. 19 maşini au fost distruse de copacii doborâţi de vânt.

Iar mai multe panouri publicitare şi schele au fost smulse şi trântite la pământ. 

Localnic: Inițial s a aplecat spre zona de trotuar, vântul când a început să bată a împins o și a trântit o pe exterior.

In zona de nord a capitalei, vântul a bătut atat de rau incat a pus la pământ mai multe schele si panouri metalice. O minune a facut ca nimeni sa nu fie sub ele, in momentul in care s-au prăbușit.

Localnic: E foarte neplăcut de trei ani de zile această împrejmuire provizorie blochează și trotuarul și nu a fost nici bine asigurată

Localnic: Vai de capul meu!

Nu doar în Bucureşti vremea s-a schimbat brusc. După prânz, în mai multe comune din Arad a turnat cu găleata. 

În Slobozia un nor de praf a acoperit întreg oraşul

Mai multe coduri galbene şi portocalii de grindină, vijelii şi ploi au fost emise în toată ţara.

Simona Căpşună, meteorolog Observator: Instabilitatea de după amiază va fi accentuată şi în acest weekend.Ne aşteptăm în continare la furtuni mai ales după orele prânzului în Transilvania, în Moldova, în Oltenia şi pe la munte aşa că nu este exclus ca meteorologii să emită noi avertizări de furtuni pe care trebuie să le luăm în consideraţie atunci când vrem să avem activitati in aer liber.

Furtunile şi vijeliile sunt aduse de cicloanele repetate din mediterană care au răvăşit mai multe ţări europene. 

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Prăpăd în Bucureşti, după o vijelie de câteva minute. Un bărbat a fost la un pas de moarte, după ce un copac s-a rupt şi l-a lovit în cap