Observator » Evenimente » Premieră într-un spital din Harghita: o femeie a născut cvadrupleţi. Doi dintre bebeluşi sunt în stare gravă

Premieră într-un spital din Harghita: o femeie a născut cvadrupleţi. Doi dintre bebeluşi sunt în stare gravă

Premieră într-un spital din Harghita: o femeie a născut cvadrupleţi. Doi dintre bebeluşi sunt în stare gravă Detaliu al picioarelor unui nou-născut în interiorul unui incubator - Shutterstock | Imagine ilustrativă
Redactia Observator | Timp citire: 3 minute
Publicat la 24.07.2026, 11:12 | Modificat la 24.07.2026, 11:12

O femeie de 31 de ani a născut cvadrupleţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc, o premieră pentru unitatea medicală. Cei patru copii, trei fete şi un băiat, au venit pe lume în săptămâna a 26-a de sarcină şi cântăresc mai puţin de un kilogram fiecare. Nou-născuţii au fost transferaţi la Braşov, iar doi dintre ei sunt într-o stare îngrijorătoare şi au nevoie de ventilaţie mecanică, potrivit informaţiilor obţinute de Observator.

O naştere de cvadrupleţi a avut loc, în premieră, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc. Bebeluşii au venit pe lume pe 21 iulie, a anunţat unitatea medicală într-o postare publicată pe Facebook.

"Cu mare bucurie vă aducem la cunoştinţă - cu acordul părinţilor - că, în data de 21 iulie 2026, la ora 11:39, în spitalul nostru s-au născut cvadrupleţi. Potrivit evidenţelor Secţiei de Neonatologie, este pentru prima dată când în instituţia noastră are loc o naştere de cvadrupleţi!", au transmis reprezentanţii spitalului.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cei patru copii, trei fetiţe şi un băieţel, au fost aduşi pe lume prin cezariană, în săptămâna a 26-a de sarcină. Mama lor este o femeie în vârstă de 31 de ani, din localitatea Malnaş-Băi, judeţul Covasna.

Doi dintre bebeluşi sunt ventilaţi mecanic

Cvadrupleţii au fost transferaţi în seara precedentă la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Dr. I. A. Sbârcea" din Braşov, unde au nevoie de îngrijiri de terapie intensivă neonatală.

Pe acelaşi subiect

Potrivit informaţiilor obţinute de Observator, doi dintre bebeluşi se află într-o stare mai gravă şi sunt ventilaţi mecanic. Medicii sunt rezervaţi în privinţa evoluţiei lor, în condiţiile în care copiii s-au născut extrem de prematur.

Pentru a putea gestiona simultan cele patru cazuri, mai mulţi medici din Braşov au fost chemaţi de acasă. Nou-născuţii sunt foarte vulnerabili şi au nevoie de supraveghere permanentă şi de îngrijiri medicale complexe.

Cei patru copii cântăresc între 740 şi 810 grame

Sarcina a fost obţinută prin inseminare asistată, iar medicul care a urmărit-o a fost dr. Hompoth Gyorgy, medic primar obstetrică-ginecologie şi şeful Secţiei de Obstetrică-Ginecologie.

Copiii au primit numele Abigel Kincso, Aliz Nora, Attila Nimrod şi Andrea Csenge. La naştere, au avut greutăţi cuprinse între 740 şi 810 grame.

"În prezent necesită suport respirator. Mama se recuperează în spitalul nostru, iar starea sa este bună", a transmis iniţial Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc.

Reprezentanţii unităţii medicale au precizat că naşterea şi îngrijirea celor patru copii au reprezentat o performanţă medicală deosebită şi au necesitat o colaborare strânsă între echipele secţiilor de Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie.

Operaţiunea de transfer a implicat mai multe echipe medicale

La intervenţie au participat, alături de dr. Hompoth Gyorgy, medicii Voicu Camelia şi Hollo Tunde, precum şi echipa blocului operator de ginecologie.

De îngrijirea nou-născuţilor s-au ocupat medicii şi asistentele Secţiei de Neonatologie, iar anestezia a fost asigurată de dr. Szabo-Andras Laura şi dr. Mihaly Zalan Csaba.

Transferul celor patru copii la Braşov a necesitat mobilizarea mai multor echipaje. Două dintre fetiţe au fost transportate cu elicopterul SMURD, băieţelul cu o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Harghita, iar cea de-a treia fetiţă cu o ambulanţă trimisă de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Braşov.

Reprezentanţii spitalului din Miercurea-Ciuc le-au mulţumit tuturor echipelor implicate în intervenţie şi transfer, precum şi medicilor de la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Dr. I. A. Sbârcea" din Braşov, care au preluat îngrijirea cvadrupleţilor.