Observator » Evenimente » Emil Boc: Verificările DNA de la Primăria Cluj nu au legătură cu metroul. Suntem victime colaterale

Emil Boc: Verificările DNA de la Primăria Cluj nu au legătură cu metroul. Suntem victime colaterale

Emil Boc: Verificările DNA de la Primăria Cluj nu au legătură cu metroul. Suntem victime colaterale Emil Boc: Verificările DNA de la Primăria Cluj nu au legătură cu metroul. Suntem victime colaterale - Facebook / Emil Boc
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 13.11.2025, 12:13 | Modificat la 13.11.2025, 12:21

Primarul din Cluj-Napoca a precizat joi că verificările DNA efectuate miercuri la sediul Primăriei vizează un conflict între două firme asociate și nu au nicio legătură cu proiectul metroului. Emil Boc a subliniat că municipalitatea este doar "victimă colaterală" și că ancheta nu afectează niciun proiect sau activitate a instituției.

"E o anchetă care e în derulare, pot să vă spun şi nu este nimic legat de metrou pentru că am văzut că toată lumea a vorbit de metrou, dar nu are nicio legătură cu asta. Noi suntem victime colaterale în această anchetă penală. Sunt două scandaluri între doi asociaţi de la o firmă, care şi-au făcut plângeri reciproce. Noi doar am oferit documentele cerute. (...) Repet, subiectul principal vizează o plângere între două firme asociate", a declarat Emil Boc, prezent la deschiderea târgului de turism Wonder Destinations de la Cluj-Napoca.

El a subliniat faptul că ancheta DNA nu afectează niciun proiect al municipalităţii şi nu există niciun blocaj din acest motiv, transmite Agerpres.

Serviciul teritorial Cluj al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a făcut, miercuri, verificări ale unor documente la Primăria Cluj-Napoca.

Articolul continuă după reclamă