Video Prima zi de școală, între proteste și sărbătoare: la Timișoara, un colegiu a început cu o petrecere în curte
Astăzi, în majoritatea şcolilor din ţară, festivităţile şi orele nu vor exista. Protestul profesorilor opreşte, practic, toată activitatea. Totuşi, în alte instituţii din învăţământ, orarul rămâne în picioare, iar profesorii vor ţine orele. Într-un colegiu din Timişoara, spre exemplu, elevii au avut parte de o primire călduroasă încă de ieri. Sute de copii, părinţi şi profesori s-au adunat în curtea şcolii pentru o petrecere ca la carte.
Aşa începe şcoala pentru elevii Colegiului Național Bănățean din Timișoara. În locul tradiționalei festivități de deschidere, conducerea instituției a organizat ieri o petrecere în curtea școlii, pentru a celebra revederea cu elevii.
"Mi s-a părut o idee foarte interesantă. Nu avem copii în clasele de începători, stăm aici lângă şcoală şi am zis că e ceva foarte fain de văzut. (...) Sincer, sunt foarte plictisitoare de obicei festivităţile, deci ce au făcut azi e super", a declarat o femeie.
"Lumea este foarte destinsă şi pe lângă că lumea e destinsă, se întâmplă lucruri frumoase. (...) S-a găsit o soluţie bună şi pentru copii", a spus un bărbat.
Micuţii din clasele pregătitoare au fost în centrul atenţiei. Copiii au trecut printr-un tunel de flori, la braţ cu învăţătorii.
În umbra protestelor de astăzi, cadrele didactice au vrut să ofere copiilor şi părinţilor garanţia unui început de an normal. Curtea colegiului s-a transformat într-un spațiu de dans, unde toţi cei prezenţi s-au bucurat de muzică, confetti și baloane de săpun. Prezenţi la deschidere au fost şi elevii din clasele mai mari.
"Mi se pare ceva inovativ şi ajută în acelaşi timp elevii să fie entuziasmaţi pentru începutul unui an nou şcolar. Şi în acelaşi timp ajută copii care sunt într-un an începător, în ciclul respectiv, să se cunoască mai bine şi poate chiar să aibă nişte conversaţii cu profesorii într-un mediu mai relaxat şi mai calm", a spus o fată.
Aproape 3 milioane de elevi ar trebui să fie în bănci astăzi, pentru prima zi de şcoală.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰