Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Primele explicații ale polițistului din Buzău, după ce a mers drogat la prostituate și a făcut accident, la beție

La nici trei zile de când a fost prins drogat la prostituate, un poliţist din Buzău încalcă legea din nou. De data aceasta s-a urcat beat la volan, a intrat în două maşini parcate pe marginea drumului şi le-a făcut praf. Agentul, în vârstă de 36 de ani, a refuzat să sufle în etilotest. Omul legii, care a fost reţinut pentru 24 de ore, are şi o explicaţie pentru comportamentul său - ar fi sub tratament psihiatric. 

de Redactia Observator

la 16.01.2022 , 19:38

Noua aventură penală a poliţistului a început aseară, pe drumul care leagă oraşul Râmnicu Sărat de comuna Buda. La un moment dat, ameţit de băutură, n-a mai reuşit să ţină maşina dreaptă şi a ieşit de pe şosea. A lovit un cap de pod şi a distrus o maşină şi un camion

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

A evitat o tragedie la limită. Zgomotul puternic i-a scos pe oameni din casă. Colegii săi, veniţi să cerceteze accidentul, l-au rugat să sufle în etilotest. 

Vezi și

Cornelia Stroe, purtător de cuvânt IPJ Buzău: Fiind suspiciuni că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, poliţiştii au solicitat testarea. Acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest.

Pe acelaşi subiect

Agentul este deja la a doua ispravă în doar o săptămână. Zilele trecute a avut chef de distracţie când şi-a terminat tura. Îmbrăcat în uniformă, a mers la prostituate împreună cu un tânăr de 19 ani, care a minţit că este şi el poliţist. Aventura amoroasă s-a terminat brusc când omul legii a refuzat să plătească. Aşa că tânăra şi-a chemat doi prieteni în ajutor. Scandalul a escaladat, iar femeia a sunat la 112. Aşa au aflat anchetatorii că era drogat. 

Polițistul are şi o explicaţie pentru purtarea sa deloc exemplară

Î: De ce aţi refuzat să se facă probele biologice?                                                                                                                                           

R: Sunt sub un tratament psihiatric recomandat de doctori!     

A fost reţinut pentru 24 de ore, are dosar penal pentru distrugere şi refuzul de a sufla în etilotest. Pe lângă toate astea, mai este şi cercetat disciplinar de către şefii săi. Agentul lucrează ca poliţist în Buzău din 2016. Acum patru ani a mai fost implicat într-un accident rutier în Vrancea. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi ales cu cine să votaţi în turul al doilea la prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Primele explicații ale polițistului din Buzău, după ce a mers drogat la prostituate și a făcut accident, la beție