Video Primele ipoteze în cazul exploziei din Dej. Anchetatorii caută probe sub ce a mai rămas din casa distrusă
Încă o tragedie provocată de gaze. Un bărbat de 53 de ani din Dej a murit după ce casa lui a sărit în aer. Instalaţia fusese verificată în urmă cu doar trei săptămâni şi nu s-a găsit nimic în neregulă. Ancheta se anunţă a fi complicată. Procurorii verifică toate ipotezele, inclusiv dacă robinetul a fost lăsat deschis intenţionat.
Deflagraţia a fost atât de puternică încât oamenii o compară cu o bombă.
"A explodat ca o bombă!" a povestit un martor.
Flăcările s-au văzut de la kilometri distanţă. Pericolul a fost cu atât mai mare cu cât focul a fost întreţinut de gazul care ieşea dintr-o ţeavă ruptă. Martorii spun că reprezentanţii companiei de gaz au ajuns într-o oră. Firma susţine însă că a intervenit de urgenţă.
"O echipă de intervenţii a companiei s-a deplasat de urgenţă la faţa locului şi a luat primele măsuri de siguranţă", se arată în comunicatul Delgaz Dej.
Proprietarul casei, fost militar în vârstă de 53 de ani, a fost găsit carbonizat
Printre dărâmături, pompierii l-au găsit pe proprietarul casei, un bărbat de 53 de ani, fost militar, carbonizat. Soţia lui, asistentă, abia ieşise de la serviciu şi era în drum spre casă.
"Am crezut că se cutremură. […] S-a auzit bubuitura la distanţă mare" a povestit o martoră.
Explozia a distrus aproape în totalitate locuinţa. Din casă a rămas un morman de moloz.
"Am auzit o bubuitură puternică şi am ieşit pe terasă şi am văzut casa lui vecinu' dărâmată. Era o flacără... se auzea foarte tare cum ieşea gazul. [...] A cutremurat casa foarte tare. (S-a simţit tare şi aici la voi?) Ca şi o bombă", a explicat un martor.
"Am crezut că mi-a căzut tavanul jos din casă. Extraordinar. Era flacără ca şi cum ai aprinde o căpiţă. […] (Erau – n.r.) Niște oameni deosebiți", a explicat alt martor.
Nimeni nu îşi dă seama ce ar fi cauzat explozia
Nimeni nu îşi explică ce s-a întâmplat, mai ales că ultima revizie la instalaţia de gaz fusese făcută în urmă cu trei săptămâni. Nu au fost găsite nereguli atunci. Specialiştii nu au descoperit scăpări de gaze nici acum pe traseul reţelei de distribuţie. Cei doi soţi erau în divorţ, iar luna viitoare aveau primul termen la judecătorie. Sunt luate în calcul toate variantele.
Familia avea asigurare la casă, dar nu pentru explozie.
"Am discutat cu comitetul pentru situaţii de urgenţă, mâine ne întâlnim şi vom găsi soluţii pentru a sprijini această familie, în primul rând cu sume de bani din bugetul local pentru a reconstrui o casă", a declarat primarul Morar Costan.
Gazul a fost oprit în zonă, iar alimentarea va fi reluată după verificări suplimentare. Peste 200 de oameni sunt afectaţi de această situaţie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰