Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Probele care au dus la reţinerea preotului Ciprian Mega. Părintele şi-ar fi incendiat propria maşină într-o parcare, lângă Beiuş

Un preot din Oradea, implicat deja într-un scandal cu Episcopia Oradiei, a fost reţinut de procurori, fiind suspectat că şi-a incendiat intenţionat maşina într-o parcare de pe marginea DN 76. Înainte de acest incident, preotul fusese suspendat timp de o lună fiind acuzat că a făcut propagandă politică. 

de Alex Prunean

la 18.02.2025 , 14:46

Anchetatorii au găsit pe mașina preotului urme de combustibil în locuri în care acesta nu avea cum să ajungă din rezervor. De asemenea, au adunat și alte probe în urma a cinci percheziții domiciliare efectuate ieri. Așa au ajuns la concluzia că preotul Ciprian Mega este cel care a provocat explozia propriei mașini, în mod intenționat, după miezul nopții.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

La început, totul părea un banal incendiu, dar preotul a lăsat să se înțeleagă că ar fi vorba despre un avertisment sau chiar o amenințare, astfel că anchetatorii au săpat mai adânc. Mașina a fost incendiată pe 5 februarie, în apropiere de Beiuș, în timp ce preotul, suspendat de Episcopia Oradiei, se îndrepta către București, unde, spune el, urma să prezinte sinodalilor probe despre anumite păcate imorale ale episcopului său. 

Pe acelaşi subiect

Acesta a fost suspendat din episcopie, fiind acuzat că ar fi "un cal troian al Rusiei", dar și pentru că le-a solicitat credincioșilor să voteze un anumit candidat la prezidențiale. Ieri, a fost reținut pentru 24 de ore și urmează ca anchetatorii să decidă dacă vor lua și alte măsuri preventive. Procurorii spun că, prin incendierea propriei mașini, preotul a pus în pericol și alți participanți la trafic.

Cine este Ciprian Mega

Ciprian Mega, în vârstă de 39 de ani, este preot ortodox, dar și cineast. A absolvit Seminarul Teologic Chesarie Episcopul din Buzău la vârsta de 19 ani, urmat de studii universitare la Facultatea de Teologie "Andrei Șaguna" din Sibiu și studii doctorale în Marea Britanie.

Hirotonit preot în octombrie 2009, Mega a slujit inițial în Biserica Ortodoxă Română, apoi, din februarie 2010, în Biserica Ortodoxă a Ciprului. Acolo, a fost preot al Parohiei de limbă greacă "Sfântul Nicolae" din Lakatameia, Nicosia, și a fondat prima parohie românească din cadrul Mitropoliei de Tamasos și Oreini. Ciprian Mega a debutat ca regizor în 2015 cu scurtmetrajul "Nunta lui Iov", selectat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes în același an. Primul său lungmetraj, "Dimineața care nu se va sfârși" (2016), a fost apreciat la diverse festivaluri internaționale. Un alt proiect notabil este filmul "21 de rubini", care a generat controverse şi critici. 

Ciprian Mega a fost criticat, după ce, împreună cu soția sa și alte persoane implicate în realizarea lungmetrajului, printre care actorul Dorel Vișan, s-au dus anul trecut în Rusia pentru a participa la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, la invitația lui Nikita Mihalkov. Mega a spus atunci că a slujit pe 21 aprilie într-una din bisericile de la Kremlin, cu binecuvântarea Patriarhului Kiril.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă luaţi maşina la mâna a doua sau nouă?
Observator » Evenimente » Probele care au dus la reţinerea preotului Ciprian Mega. Părintele şi-ar fi incendiat propria maşină într-o parcare, lângă Beiuş