Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rămaşi fără motorină şi mâncare, 150 de şoferi de camioane din Ucraina şi Turcia protestează în Siret pentru că fermierii români au blocat drumul

Aproximativ 150 de şoferi ucraineni şi turci ale căror camioane au fost blocate la intrarea în oraşul Siret, din cauza protestelor fermierilor, au organizat, la rândul lor, o acţiune de protest în centrul localităţii Siret, a declarat, pentru Agerpres, şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, Ionel Postelnicu.

de Redactia Observator

la 16.01.2024 , 18:14

Protest dublat în Siret. 150 de şoferi de camioane din Ucraina şi Turcia protestează pentru că fermierii români au blocat drumul: au rămas fără motorină şi mâncare

Potrivit sursei citate, şoferii străini sunt nemulţumiţi de faptul că perioada lungă de aşteptare i-a determinat să rămână fără motorină, alimente sau apă. "Sunt în centrul oraşului Siret, alături de forţele noastre. Sunt cuminţi. Vor să îşi spună păsul, că nu mai au motorină, nu mai au apă, nu mai au mâncare", a precizat Postelnicu.

Şoferii străini se plâng că au rămas fără motorină, mâncare şi apă

Aproximativ 250 de camioane aşteptau, marţi la prânz, să intre în Ucraina, prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, însă accesul acestora a fost blocat ca urmare a protestului agricultorilor. Coloana de camioane de pe sensul de ieşire din România, pe DN2, măsoară aproximativ zece kilometri, de la intrarea în oraşul Siret până în apropiere de localitatea Bălcăuţi.

Articolul continuă după reclamă

"Aştept de ieri dimineaţă aici şi nu ştiu când voi trece. E greu să aştepţi ore întregi şi să nu ştii când o să te porneşti", a spus unul dintre şoferi. Traficul prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret din judeţul Suceava este afectat, pentru a doua zi consecutiv, de protestelor fermierilor şi transportatorilor.

Zeci de tractoare şi utilaje agricole continuă să ocupe trei din cele patru benzi de circulaţie de pe DN2, pe porţiunea cuprinsă între oraşul Siret şi punctul de trecere a frontierei, astfel încât accesul camioanelor către şi dinspre Ucraina este blocat.

O singură bandă de circulaţie este deschisă maşinilor mici, traficul rutier pe aceasta desfăşurându-se alternativ. "Vom sta aici cât va fi nevoie, până ce nemulţumirile noastre vor fi auzite şi rezolvate", a declarat, pentru Agepres, unul dintre protestatari. La faţa locului se află numeroase echipaje de poliţie şi jandarmi, însă nu au fost semnalate incidente.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Rămaşi fără motorină şi mâncare, 150 de şoferi de camioane din Ucraina şi Turcia protestează în Siret pentru că fermierii români au blocat drumul