Video "Punct ochit, punct lovit". Hoț filmat când intră peste o bătrână în casă: la plecare, i-a luat și pensia. Ca el operează mulți alții
Când vine vorba de înșelăciuni, bătrânii par victime sigure în ochii infractorilor. Fie escrocii le bat direct la ușă, sub diferite pretexte, fie îi sună şi inventează o poveste ca să-i convingă să le dea bani. Cum situaţiile fericite în care hoţii sunt prinşi sunt prea puţine, şi dosarele penale sunt la fel. Altfel, polițiștii recomandă să nu deschidem ușa oricui și să fim atenți pe cine primim în casă.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Ora 16, un bărbat bate la ușa unei bătrâne, sub pretextul că vinde seturi de cuțite. După câteva minute de discuție, reușește să intre în casă și, până să apuce femeia să se dezmeticească, pleacă grăbit cu toți banii din pensia ei. "Individul efectiv s-a dus la punct ochit, punct lovit. A luat niște cuțite, un set, și tot i-a tras din bani la ușă ... Și când eu am venit, efectiv nu mai avea niciun ban", povestește fiica femeii.
Metodele folosite de hoți. Țintesc mai ales vârstnicii
Până acum, bărbatul nu a fost prins de polițiști. Ca el sunt mulți alții. Şi de cele mai multe ori, casele persoanelor în vârstă sunt cele căutate. "Ca să vândă oale, covoare. Dacă nu deschidea, încerca clanța ușii. Dacă deschidea, spunea că mi-e sete, vreau un pahar de apă sau dacă nu o cafea, ceva de mâncare", spune o femeie.
Fiecare individ operează diferit. "Aceste persoane se pot prezenta ca fiind furnizori de energie electrică sau de gaz. Ori pot aduce în fața persoanelor materiale promoționale, bunuri pe care vor să le vândă", atrage atenția Crina Eșanu, de la Poliția Capitalei.
Scopul e să treacă pragul casei și să repereze locul în care oamenii își țin banii. Inclusiv recensământul a fost folosit ca pretext: hoţii s-au dat drept recenzori. Însă mulți preferă să ceară bani direct la telefon, prin metoda Premiul sau Accidentul. "Că fiul meu a făcut un accident grav, e rănit dar nu e internat și să mă prezint cu o sumă de bani la o adresă pe care mi-au dat-o. Și l-am întrebat: Bine, bine, dar cum îl cheamă pe fiul meu? Nu știu de unde și cum, dar îi știa numele...", spune Ileana.
Să găsească numere de telefon nu e atât de greu. "Vârstnicii dau cu mare ușurință numărul de telefon. Fie că vorbim de acele mesaje de pe Facebook prin care ei trebuie să apese un link și câștigă ceva, fie că vorbim de niște promoții pe stradă", adaugă Bianca Pintilie, de la o asociație pentru vârstnici. Cei prinși că profită de vârstnici se aleg cu dosar penal pentru înșelăciune sau chiar furt.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰