Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Răspunsul sincer al unui asistat social din Dolj, întrebat de ce nu muncește: "Să le bag lor în buzunar? Nu pot"

Peste 250.000 de români sunt dependenţi de ajutorul statului şi trăiesc de pe azi pe mâine, din puţinii bani pe care îi primesc din asistenţa socială. Sistemul nu reuşeşte să găsească soluţii pentru aceşti oameni, iar neregulile în acordarea sprijinului lasă loc să stea cu mână întinsă şi acelora care ar putea să se întreţină singuri.

de Cristina Oprea

la 06.04.2021 , 17:15

  • Comunitățile subdezvoltate, ținute la limita subzistenței de ajutorul social

Reporter: Nu v-aţi găsit un loc de muncă?

Bărbat: Nu. M-au rugat şi nu vreau.

Reporter: De ce?

Vezi și

Bărbat: Pentru jigodiile astea, nu vreau. Să le bag lor în buzunar? Nu pot.

O spune clar şi răspicat un bărbat din Cerăt, Dolj, care, la 42 de ani, trăieşte din ajutorul social. Poate să muncească, dar nu vrea. Deşi recunoaşte că banii primiţi nu îi ajung nici măcar pentru traiul zilnic. În aşteptarea unor soluţii, scuzele nu lipsesc.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Iar cine îşi caută un loc de muncă, merge dincolo de graniţe. În lipsa unor forme legale, oamenii pun preţ doar pe banii câştigaţi, fără să aibă grija unui venit la bătrâneţe. 

Femeie: În Anglia am fost, în Italia.

Reporter: Câţi ani aţi muncit acolo?

Femeie: Păi am stat vreo 10 ani în Italia.

Reporter: Cu forme legale aţi muncit?

Bărbat: Da. Bine, la început nu.

Bani puțini, însă oamenii tot refuză să muncească

O inspecţie socială a scos la iveală că sute de oameni încasează necuvenit ajutorul social. Deşi sunt apţi de muncă. Judeţul Dolj numără cei mai mulţi asistaţi social din ţară. Peste 11.200. 

Pentru a primi ajutorul de la stat, asistaţii social trebuie să presteze muncă în folosul comunităţii. Astfel de scene sunt, însă, o raritate în ţara noastră. O spune chiar ancheta făcută de Ministerul Muncii. Cei mai mulţi care acceptă să facă muncă în folosul comunităţii sunt cei trecuţi de prima tinereţe. Fostele cooperative agricole în care au muncit s-au închis înainte ca oamenii să apuce să îşi facă o vechime care să le asigure o pensie decentă. 

Reporter: Ce vechime aveţi dumeavoastră?

Bărbat: Zece ani.

Reporter: Şi la pensie ce o să faceţi? V-aţi gândit?

Bărbat: Acuma… De unde să mai… putem să muncim? Cu socialul!

Reporter: Aţi muncit la viaţa dumneavoastră?

Bărbat: De la 14 ani.

Reporter: Ce aţi muncit?

Bărbat: Mecanic agricol. 

Ministerul Muncii vrea să reformeze sistemul

Anchetele sociale se fac greu sau nu se fac în termenele prevăzute de lege, iar ajutoarele nu ajung întotdeauna la cei care au nevoie reală de ele. 650 de asistaţi trebuie să dea banii înapoi, iar în cazul a 2.500 de persoane vulnerabile, uitate de sistem, au fost dispuse măsuri urgente de sprijin.

Raluca Turcan, ministrul Muncii: Mai că aş spune că aceşti oameni au fost uitaţi, dar, din nefericire, este foarte adevărat, că cineva îşi aduce aminte de ei, mai ales atunci când sunt alegeri. Realitatea este că şi autorităţile locale poartă o mare răspundere. 

Ministerul Muncii vrea o reformă a asistenţei sociale şi cere angajaţi mai bine pregătiţi în domeniu. Potrivit unui studiu, nici măcar unul din trei angajaţi nu are studii de specialitate şi doar 6% au făcut cursuri de perfecţioare. 

Cristina Oprea Like

La 37 de ani, are deja mai mult de 15 ani de când lucrează în presă. A început la Gazeta de Sud. A făcut marketing şi comunicare în mass media, CSR, vânzări sau voluntariat în campanii umanitare.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Răspunsul sincer al unui asistat social din Dolj, întrebat de ce nu muncește: "Să le bag lor în buzunar? Nu pot"