Video Reacţia unui turist care vede preţul unei shaorme la Vama Veche: "E ca-n Centrul Vechi din Bucureşti aici"
Sezonul estival e pe final, dar în Vama Veche, nu sunt semne că vine toamna. Staţiunea împacă acum două tabere total diferite. Cea a iubitorilor de lux şi cea a nostalgicilor care vor să petrecă exact ca pe vremuri: pe plajă, cu o chitară, în jurul unui foc de tabără.
"La comandă am făcut mobila, noi suntem mereu cu sculele după noi. Aici este multă viaţă, avem şi un grup pe Wapp pe care mai scriem noi impresii. Impresia pe care mi-o lasă Vama Veche este viaţă, faţă de altele", a spus un turist.
La rulotă, cort sau direct pe plajă... nu contează unde dormi sau ce porţi, important este vibe-ul, răsăritul și sentimentul că acolo, pe nisipul fierbinte, nu te judecă nimeni.
Şi când vine vorba de mâncare... mulţi se mulţumesc cu fast food. O şaorma costă 35 de lei.
"Am vrut neapărat să mănânc, vin în fiecare an. E ca un fel de Centru Vechi din Bucureşti", a spus cineva.
Alţi turişti preferă plajele private, cu şezlonguri care costă 100 de lei pe zi
La câţiva paşi, pe o plajă de fiţe, priveliştea se schimbă. Preţurile urcă, oamenii sunt alţii. În weekend, şezlongul costă 100 lei, un cocktail între 25-35 de lei, iar un platou cu fructe ajunge până la 100 de lei.
"Vin, mă aşez pe şezlong, am cafea bună, am limonadă, atmosferă. Nu am nevoie să mă deplasez, mie asta mi se pare foarte fain într-un concediu […] Oarecum se selectează clientela, dar tot rămân oameni de calitate", a spus o turistă.
"Este vibe-ul de Grecia, dar totuşi noi am încercat să îmbinăm mai multe culturi: Grecia, sudul Italiei", a explicat administratorul unei plaje, Claudiu Sucilă.
O zi pe malul mării costă şi 300 de lei de persoană
Pentru cine vrea să mănânce la restaurant, preţurile pornesc de la 38 lei o ciorbă şi ajung la 55 de lei.
"Mâncăruri pregătite preponderent la ceaun: tocăniţe, gulaş, ciorbe bogate şi peşte proaspăt", a spus managerul unui restaurant, Oana Boiţă.
Dacă facem socotelile, o zi la malul mării, în zona plajelor private, costă de persoană în jur de 300 de lei. Pe plaja liberă, unde îţi poţi întinde prosopul în voie, poţi petrece o zi întreagă cu mai puţin de 50 de lei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰