Registrul Național al Agresorilor Sexuali din România va conține numele tuturor persoanelor care au comis infracțiuni de natură sexuală
Propunerea legislativă privind registrul automatizat naţional cu privire la autorii contravenţiilor şi infracţiunilor sexuale.
Propunerea legislativă privind registrul automatizat naţional cu privire la autorii contravenţiilor şi infracţiunilor sexuale, de hărţuire, sau asupra minorilor a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere.
Concret, parlamentarii propun înființarea unui registru la nivel național, cu persoanele identificate că au comis infracțiuni sexuale sau de hărțuire asupra minorilor și asupra femeilor.
La noua bază de date, care va fi administrată de IGPR, la fel ca baza de date privind cazierul unei persoane, vor avea acces, pe bază de cerere, instanțele, parchetele și instituțiile din justiție, poliția, dar și instituțiile de învățământ, asistență socială și domenii similare.
Potrivit inițiatorilor, faptele de natură sexuală au devenit un pericol social, în țara noastră fiind înregistrate cel puțin 5 violuri pe zi.
Conform proiectului de lege, Registrul ar urma să conțină datele personale ale persoanelor care au comis infracțiuni sau au contravenții de natură sexuală, datele dactiloscopice și genetice ale autorilor de fapte de natură sexuală, precum și cazierul fiecărei astfel de persoane, indiferent că vorbim de condamnări definitive, procese pe rol sau doar plângeri penale.
De asemenea, și cetățenii români din afara granițelor care au un astfel de cazier vor fi introduși în Registru, pe baza datelor furnizate de ambasade, consulate sau polițiile din statele respective, în baza acordurilor de cooperare.
Evidența în registru va fi ținută inclusiv pe fapte, iar rectificările se soluționează în termenul legal de 30 de zile, cu posibilitatea atacării în instanță. Practic, în domeniile de activitate din cadrul ordinii publice și din învățământ și sănătate, se va cere, la angajare, “cazierul agresiunilor sexuale”.
“Înainte de admiterea la concurs ori de numirea într-un post, angajatorii din domeniul sănătății, educației, siguranței publice, asistenței sociale, apărare, siguranță națională și justiție vor interoga Registrul cu privire la persoanele care doresc să ocupe posturile respective”, se mai prevede în proiectul de lege.
Poliția de domiciliu va ține evidența acestor persoane și va trimite informații pentru crearea Registrului, cu toate cazurile pe care le-a avut in instrumentare. Și celelalte instituții din domeniile susmenționate vor putea informa poliția cu privire la persoanele suspectate de astfel de agresiuni. Semestrial, agenții de poliție de la fiecare unitate teritorială vor verifica persoanele introduse în Registru, inclusiv dacă pozele din baza de date corespund cu realitatea.
Noua le va fi dezbătută la Senat, apoi de comisiile de specialitate și de plenul Camerei Deputaților, care va da votul final.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰