”Remedial”, ”selfie” şi ”prof”, printre cele 3.600 de cuvinte care se vor regăsi în noua ediție a DOOM-ului
„Remedial”, „selfie” şi prof” se numără între cele aproximativ 3.600 de cuvinte nou incluse în cea mai recentă ediţie a Dicţionarului Ortografic, Ortoepic şi Morfologic (DOOM) al Limbii Române, care urmează să apară anul acesta, după cum a declarat directorul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” al Academiei Române, Adina Dragomirescu.
În prezent, noua ediţie a dicţionarului se află la tipar şi apariţia ei pe piaţă depinde de Monitorul Oficial. „Avem promisiunea că apare până la finalul anului, dar nu o dată sigură”, a spus Dragomirescu, pentru news.ro.
„Nu sunt modificări spectaculoase, pentru că nu vrem să facem revoluţie”, a completat directoarea institutului. „Sunt cuvinte nou introduse şi normate, aproximativ 3.600, au fost efectuate modificări la intrări deja existente, în jur de 3.000, dar nu neapărat de normă, mai mult de accentuare. Pentru verbe, de exemplu, am inclus formele pentru toate persoanele, pentru că există şi vorbitori care nu sunt nativi şi au nevoie de acestea”.
În plus, în cazul unor cuvinte la care existau două variante de pronunţie a fost păstrată forma cea mai des folosită de utilizatorii intelectuali.
Noua ediţie a Dicţionarului Ortografic, Ortoepic şi Morfologic va apărea până la finalul anului
- Un microbuz școlar în care se aflau 16 elevi s-a ciocnit cu un autoturism, în Prahova. 4 copii au ajuns la spital
- Un tânăr a fost ucis de un fals vrăjitor, după ce a apelat la magia neagră ca să-și salveze căsnicia, în Rusia
- „Te implor, nu-mi face rău”. Ultimele cuvinte rostite de o femeie însărcinată în cinci luni, înainte de a...
Noua ediţie a Dicţionarului Ortografic, Ortoepic şi Morfologic a fost introdus termenul familiar „prof”, cu pluralul „profi”. După folosirea în sintagma „ore remediale”, în DOOM 2021 a fost introdus adjectivul „remedial”, cu sensul „care remediază”. Adjectivul a intrat în limba română din limba engleză. Ziua a doua a lunii poate fi pronunţată fie două noiembrie, fie doi noiembrie. Aceeaşi variaţie este acceptată şi când structura este însoţită de substantivul „data”: în data de doi/două noiembrie, tot conform DOOM 2021.
A fost eliminată, din perechea de variaţie acentuală trAfic/TrafIc, a doua modalitate de accentuare, astfel încât singura formă acceptată este trAfic. Urmărind istoria normei în privinţa accentuării acestui substantiv, observăm că în 1981 era recomandată numai forma trafIc, din 2005 au fost acceptate ambele variante, iar în această fază a limbii s-a renunţat la trafIc pentru că nu mai este înregistrat în uz.
În cea mai recentă ediţie a dicţionarului, substantivul „mausoleu” se desparte în silabe ma-u-so-leu. În ediţia precedentă, DOOM 2005, despărţirea în silabe era mau-so-leu.
Selfie, substantiv neutru cu forma de plural ”selfie-uri”
Se regăseşte acum substantivul „selfie”, încadrat în clasa substantivelor neutre şi are pluralul „selfie-uri”. Atenţie la grafia formei de plural şi a formei cu articol hotărât: desinenţa -uri, respectiv articolul hotărât se ataşează cu cratimă: selfie-uri, selfie-ul.
„DOOM-ul are un statut special faţă de alte dicţionare. Este una dintre puţinele situaţii când avem o obligaţie de a respecta ceva ce apare într-o carte. Chiar suntem obligaţi să folosim grafia, pronunţarea, formele corecte indicate în acest dicţionar”, a transmis anterior, într-un comunicat, Adina Dragomirescu, care eunul dintre invitaţii sezonului „Vorbeşte corect!” de la TVR 1. Emisiunea e difuzată de luni până vineri, de la ora 14:55, şi poate fi urmărită pe canalul de YouTube al televiziunii publice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰