”Au început să tragă după mine mai rău ca după păsări”

În Timişoara este zi de doliu, la 30 de ani de când românii îşi dezleagă amintirile dureroase despre Revoluţia din 1989. Mulţi dintre ei au fost arestaţi. Luaţi de pe stradă şi târâţi în temniţe unde erau bătuţi şi torturaţi până la epuizare. Unii au murit, unii au căutat să uite, iar alţii îşi caută şi-acum torţionarii. Claudiu Ciobanu este unul dintre ei. Pe data de 17 decembrie, tatăl lui a fost împuşcat mortal în balconul apartamentului în care locuia. Nimeni nu a plătit pentru crimă. 

Timişoara, 17 decembrie 1986. A doua zi de curaj, a doua zi de revoltă. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

Tatăl lui a murit pe loc. În timp ce părintele i se prăbuşea în faţa glonţului, Claudiu şi-a cerut, pe loc, dreptatea. Iar asta aproape că l-a costat, şi pe el, viaţa. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ce a urmat, este parcă desprins din filmele cu spioni. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

L-a dat... A doua zi, Claudiu s-a dus la morga Spitalului să ridice trupul tatălui. Nici urmă de cadavre!

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Claudiu Ciobanu avea 18 ani când a rămas orfan de tată. Timp de trei decenii i-a căutat criminalii. Nu i-a găsit, şi nici nu mai crede că-i va afla vreodată. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Peste 70 de oameni a ucis regimul dictatorial, cu ultima lui suflare, în decembrie 1989, în Timişoara. Momentele de-atunci încă mai ard, încă mai dor, încă sunt vii în mintea şi în sufletele celor care-au fost în stradă. De frică, de frig, de foame, de prea multă umilinţă, de ruşine şi din setea de libertate, românii au devenit atunci... eroi. Şi nimeni, dar nimeni nu a plătit vreodată pentru sacrificiul lor. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe 17 decembrie 1989, în timp ce Timişoara îşi număra morţii şi fortele de ordine încă reacţionau împotriva oamenilor, la Bucureşti se aprindea, timid, scânteia Revoluţiei. Trei zile au mai fost până când Capitala a hotărât să iasă în stradă şi să lupte.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰