Români reținuți, după ce anul trecut au încercat să fure ceasul de lux al unui pensionar italian
Doi români au fost reținuți la Buzău în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile italiene care îi acuză pe cei doi de comiterea mai multor infracțiuni.

- Românii au încercat să fure un ceas de câteva mii de euro.
- Italianul a avut nevoie de 12 zile de îngrijiri medicale.
- Cele mai importante subiecte ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.
C. D., de 36 de ani, și D. L., de 28 de ani, sunt acuzați că, în urmă cu aproximativ un an, au încercat să jefuiască un pensionar italian de 79 de ani.
Conform L'Arena, incidentul s-a petrecut în Malcesine, localitate din provincia Verona, regiunea Veneto.
Cei doi români, cu domiciliul stabilit la Monza, l-au abordat pe italian înainte ca acesta să urce în mașină.
I-au solicitat câteva indicații, iar apoi, drept mulțumire, au vrut să-i strângă mâna.
- "Stegarul dac", sub control judiciar. Îi este interzis să participe la adunări publice
- Băutura tot mai consumată de români. Vânzările au crescut cu 15% anul trecut: "În ultimii 5 ani s-a dublat"
- Cinci membri ai unei comisii INML, urmăriţi penal în cazul renumitului chirurg de la Fundeni acuzat de malpraxis....
- Ce recompensă primesc de la stat vânătorii de comori, pentru fiecare descoperire arheologică. Uneori uită răsplata
- Fructul românesc cu care Cristian a ieșit deja pe piaţă. Un kg e dublu acum faţă de cel din import
În acel moment, românii l-au apucat pe italian de mână și au încercat de mai multe ori să-l deposedeze de ceasul de lux, un Rolex cu o valoare estimată la câteva mii de euro.
Pensionarul român a reușit să-și salveze ceasul, însă a suferit leziuni la nivelul brațului având nevoie de 12 zile de îngrijiri medicale.
Pentru că știau că vor fi căutați de autoritățile italiene, românii s-au refugiat în țara natală, la Buzău.
Însă cei doi au fost dați în urmărire și ridicați de polițiștii români, în baza unei colaborări cu autoritățile italiene.
Au fost încarcerați și urmează să fie extrădați în Italia, pentru a fi puși la dispoziția autorităților italiene.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰