Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video România, cea mai dificilă ţară pentru şoferi începători. Se plâng că semnul distinctiv le aduce numai probleme

Avem cea mai stresantă țară din lume pentru șoferii începători. Un studiu internațional ne plasează pe primul loc la nervi în trafic. Drumurile pline de gropi, aglomerația și lipsa de răbdare transformă conducerea maşinii într-un test de rezistență.

de Ana Grigore

la 09.10.2025 , 20:11

Cei care iau lecţii de conducere se plâng că fac cursurile într-un stres continuu. "Sunt un pic stresată dar din cauza traficului în sine, nu din cauza condusului", spune o fată. O platformă de educaţie rutieră le dă dreptate şoferilor stresaţi. Ţara noastră stă rău la fluenţa circulaţiei, decese cauzate de traficul rutier și calitatea drumurilor şi, în funcţie de aceşti indici, a obţinut un scor de 2,38 puncte din 10 posibile. După români, cei mai stresaţi şoferi sunt în Polonia şi Ungaria.

Şoferii începători nu găsesc des înţelegere din partea veteranilor

Drumurile ar trebui să îi ajute pe şoferii începători, nu să îi incurce. Doar că în România, asfaltul e plin de surprize. Pentru a ocoli gropile din asfalt, şoferii sunt nevoiţi fie să facă slalom printre ele, fie să circule pe linia de tramvai. "La primele ore de conducere, când ieşim în trafic cu ei, ei se tem foarte mult de factorul stradal: au gropi, au denivelări, au tot felul de lucrări începute. Şi in al doilea rând, comportamentul celorlalti conducatori auto, nu se primeste niciun fel de înţelegere", a declarat Aurel Moraru, instructor auto.

Articolul continuă după reclamă

Nici şoferii începători nu găsesc des înţelegere din partea veteranilor. Vlad conduce de şapte luni şi abia aşteaptă să dea jos semnul care îi atrage zilnic apostrofări. "Te tratează un pic diferit. Am fost claxonat că am făcut şi eu dreapta liniştit de pe banda mea, dar asta e, se întampla des", a declarat Vlad. Experţii în conducere defensivă cred că problema începe chiar din şcolile de şoferi.

"Acest stres al conducătorilor auto începători, de fapt, este reprezentat de slaba pregătire pe care o au. Trebuie mai mult timp petrecut la volan, primele ore nu trebuie iesit in trafic, trebuie ore de poligon, iar orele de conducere defensivă trebuie inserate", a declarat Sorin Ene, expert în conducere defensivă. 322 de şoferi începători au fost implicaţi anul trecut în accidente rutiere grave în care 97 de oameni au murit.

Ana Grigore Like

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » România, cea mai dificilă ţară pentru şoferi începători. Se plâng că semnul distinctiv le aduce numai probleme