Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video România intră pe harta golfului internațional. Alba găzduiește cea mai mare competiție pentru amatori

Sportul bogaţilor, golful, are tot mai mulţi adepţi printre români. Cluburile din toată ţara au aproape 2.500 de membri, iar numărul lor este în creştere şi duce România în cercul select al concursurilor internaţionale. Chiar wekendul acesta a avut loc o asemenea competiţie în judeţul Alba, pe cel mai mare teren de golf din ţară.

de Alex Prunean

la 14.09.2025 , 19:41

Pe terenul din Teleac, peste 100 jucători din elita golfului, din ţară şi din străinătate, au participat la cea mai mare competiţie de profil din România dedicată amatorilor. 

"Este unul dintre cele mai importante turnee de golf din România, din punct de vedere tehnic, pentru că avem jucători atât din Europa, cât şi din Asia şi America", a spus Debora Cordea, reprezentant club de golf.

Cel mai mic jucător de golf de la noi din ţară are cinci ani, iar cei mai experimentaţi sunt octogenari. Cu toţii apreciază acest sport practicat în natură, în mijlocul peisajelor pitoreşti, care presupune o combinaţie de îndemânare, strategie şi relaxare. 

Articolul continuă după reclamă

Luca are 13 ani, este din Timişoara, şi a descoperit acest sport când avea şapte ani. De atunci nu a mai lăsat crosa din mână. Se antrenează cu gândul la un viitor mare în golf.

"Poate fi relaxant şi enervant, dar odată ce reuşeşti să joci la un nivel mai înalt e foarte satisfăcător. Trebuie să fi foarte sigur pe tine, să nu te laşi influenţat de alţii, de ce se întâmplă, să încerci să fi cât mai calm posibil", a spus Luca Grapini, jucător de golf.

Golful fură sportivi şi din alte discipline. 

"Nu mai merg la fotbal, am schimbat cu golful, este şi foarte sănătos, mişcare în aer liber, recomand la toată lumea să încerce", a declarat un jucător.

Turismul dezvoltat în jurul golfului reprezintă o industrie de peste 4 miliarde de euro la nivel european. Bulgaria are cel puţin opt terenuri, iar pe tot continentul peste 10 milioane de jucători au la dispoziţie aproape 10.000 de terenuri unde pot practica acest sport.

"România are în prezent doar trei terenuri oficiale de golf care pot găzdui competiţii internaţionale şi mai sunt în plan încă două. Pentru fiecare partidă, un jucător plăteşte în medie 500 de lei, dar un joc poate dura chiar şi câteva ore. În preţul nu sunt încluse echipamentele şi nici acest vehicul electric, extrem de util pentru terenurile mari", a transmis Alex Prunean, reporter Observator.

Echipamentul complet pentru un jucător începător costă în jur de 5.000 lei, dar pe măsură ce acesta evoluează, are nevoie de echipament mai performant şi mai scump. 

Golful, pasiunea lui Iohannis, devine business de zeci de milioane lângă București

În plus, majoritatea cluburilor de golf au abonamente care încep de la 1.500 de lei. Jucător pasionat, Klaus Iohannis a stârnit controverse pe vremea când era preşedinte şi i-a încurajat pe români să practice acest sport.

În ultimii ani, apetitul pentru comunităţile de golf a crescut şi se conturează tot mai mult conceptul complexurilor rezidenţiale cu terenuri de golf. Un om de afaceri turc a investit peste 60 de milioane de euro în apropiere de Bucureşti pentru cel mai mare club de golf din sud-estul Europei, cu vile şi apartamente.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » România intră pe harta golfului internațional. Alba găzduiește cea mai mare competiție pentru amatori