Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video România, la un pas să piardă arhiva Bibliotecii Naţionale. Ministrul Demeter nu vede nicio problemă

Arhiva Bibliotecii Naţionale putrezeşte de 70 de ani. În subsolul instituţiei, cinci milioane de cărţi şi documnte oficiale sunt ţinute în încăperi pline de mucegai şi bacterii. Nu există ventilație sau aer condiționat. Angajații reclamă faptul că aceste volume unice se degradează ireversibil. Ministrul Culturii vede altfel situaţia: totul e ca la carte.

de Oana Bogdan

la 21.07.2025 , 20:15

Aruncate de-a valma, unele peste altele, prinse cu sfoară şi cu paginile mâncate de molii, aşa stau de zeci de ani arhivele Bibliotecii Naţionale. Din 1955 până acum, au fost mutate de 50 de ori. Acum în subsolul din noua clădire nu există nici măcar rafturi.

"Biblioteca are foarte multe volume depozitate şi nu se ştiu. Sunt împachetate frumos, strânse în urma unor desfiinţări de biblioteci, sunt băgate acolo şi eu ajut la desfacerea lor, împachetare, de transport, le duc pentru decontaminare", spune un voluntar.

Pentru punerea lor în ordine ar fi nevoie de mai mulţi oameni. "Numai eu şi doamna Claudia mai lucrăm pe aici, ritmul este foarte mic. În ritmul ăsta, nu ştiu, va dura 10 ani, 15 ani, nici nu ştiu dacă se termină", spune voluntarul.

Articolul continuă după reclamă

Până acum, au fost decontaminate 22 de tone de publicații, şi au fost tratate cu radiații gamma peste 64 de tone de cărți și periodice. Pentru această inițiativă, Ministerul Culturii a alocat în 2024 suma de 900.000 de lei, iar până în trimestrul al treilea au fost deja cheltuiți peste 500.000 de lei. Dar angajaţii spun că este nevoie de astfel de finanţări în fiecare an.

"Avem undeva la 13, 17 tone cu care lucrăm anual, în care cu unu, doi voluntari reuşim să le decontaminăm şi să le aducem într-o stare cât de cât acceptabilă. Asta este organigrama, nu hotărăsc eu. În 100, 150 de ani vom evolua, vom da înainte, altfel nu sunt şanse", arată un angajat.

Ăsta este doar unul dintre cele 13 depozite, cu peste 4 milioane de publicaţii care aşteaptă încă din 1955 să fie decontaminate şi restaurate.

Ministrul Culturii susţine că totul e ca la carte, obiectele de patrimoniu sunt depozitate în condiții conforme cu normele de conservare iar temperatura şi umiditatea sunt monitorizate permanent. Angajaţii Bibiliotecii îl contrazic.

"Condiţiile în care trebuie să lucrăm aici, nu numai că sunt inproprii pentru cărţi, ci praful, fungii, bacteriile care există în aceste cărţi, gradul de contaminare este diferit. Condiţiile de temperatură şi de lipsă de aer, ventilaţie, ferestrele nu pot fi deschise, sunt extrem de dificile", arată un bibliotecar.

Anul trecut s-a făcut o analiză pe baza probelor prelevate din 27 de depozite, iar rezultatele au arătat că încăperile sunt pline de mucegaiuri şi bacterii. "Sunt persoane în bibiliotecă care în urma lucrului cu cărţi afectate, sau documente afectate, au căpătat diverse boli profesionale, şi ele nici nu au putut intra să lucreze în acest loc", adaugă bibliotecara.

Printre documentele care stau stivă în depozite se pot găsi cărţi extrem de rare sau unice. "Avem aici, în expoziţie, una dintre cele mai valoroase cărţi găsite printre acele mormane de documente destructurate, este vorba despre o carte de-a lui Dimitrie Cantemir. Biblioteca Naţională tot timpul a fost subfinanţată. Ce risca patrimoniul României să păţească? Să se deterioreze, să pierdem patrimoniul scris, pe care, noi care lucrăm de o viaţă aici, în bibliotecă, l-am tot protejat, dar el se va deteriora, fără lipsă de personal, fără finanţare, aşa cum avem nevoie. Îl vom pierde", arată un bibliotecar.

Biblioteca Națională are acum sub 200 de angajați. 

Oana Bogdan Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » România, la un pas să piardă arhiva Bibliotecii Naţionale. Ministrul Demeter nu vede nicio problemă