Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Românii plecaţi la muncă în străinătate primesc de acasă pachete cu bunătăţi pentru Crăciun

Bucatele făcute în gospodăriile românilor ajung şi peste mări şi ţări, în colet. De sărbători, cei plecaţi la muncă în străinătate primesc de acasă bunătăţi.

de Redactia Observator

la 17.12.2017 , 21:22

Bucatele făcute în gospodăriile românilor ajung şi peste mări şi ţări, în colet. De sărbători, cei plecaţi la muncă în străinătate primesc de acasă bunătăţi tradiţionale la pachet.

Copiii doamnei Silvia Olari locuiesc în Belgia de câţiva ani şi nu vor ajunge în ţară de sărbători. Însă mama lor s-a asigurat că vor petrece Crăciunul româneşte. 

În pachetul primit de acasă o să fie şi cârnaţi, şi jumări, să se bucure de cele de acasă chiar dacă sunt departe, explică femeia care a locuit şi ea în Belgia, o bună bucată de vreme. 

Vezi și

SILVIA, părinte:

Crăciunul e sec dacă nu ai bunătăţile de acasă şi acolo sunt, doar că gustul de acasă nu-l găseşti niciunde. 

După câteva zile, pachetele au ajuns la destinaţie, mai exact la Bruxelles.

În situaţia familiei Olari din Belgia sunt alte câteva milioane de români. Cei mai mulţi - în jur de un milion - se află în Italia şi Spania. În Germania, oficial, sunt stabiliţi  250 de mii de români. Bunătăţile trimise de cei dragi le mai alină dorul de casă. 

MARCELA GRECU, administrator măcelărie:

Comunităţile de români care sunt formate în afară îşi doresc foarte mult mezelurile de la noi, pentru că îşi aduc aminte de copilărie, de ce au mâncat în ţară, de gusturile tradiţionale de la noi.

Cele mai multe dintre pachetele cu tobă, cârnaţi şi şuncă afumată sunt trimise cu autocarul. Preţurile pentru livrările speciale se stabilesc în funcţie de greutatea coletului. Ajung până la doi pe euro pe kilogram. Însă, indiferent de greutate, costul minim este în jur de 15 euro. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Românii plecaţi la muncă în străinătate primesc de acasă pachete cu bunătăţi pentru Crăciun