Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Românul Valentin Gogu, unul dintre cei mai căutaţi frizeri din New York

Plecat de peste trei decenii din România, un frizer scrie istorie peste Ocean. Valentin Gogu are 68 de ani şi este unul dintre cei mai căutaţi frizeri din New York

de Redactia Observator

la 19.07.2015 , 19:59

Plecat de peste 3 decenii din România, un frizer scrie istorie peste Ocean. Valentin Gogu are 68 de ani şi este unul dintre cei mai căutaţi frizeri din New York

Românul oferă calitate maximă la doar 17 dolari şi este căutat de politicieni, oameni de afaceri de pe Wall Street şi chiar vedete de la Hollywood. Primarul New Yorkului, Hilary Swank sau Justin Timberlake se numără printre clienţii lui.

În buricul New Yorkului, în cel mai scump cartier al metropolei, frizeria "Astor hair" reuşeşte cu greu să se facă remarcată. Clienţii însă, vedete de la Hollywood, politicieni şi oameni simpli ajung acolo şi cu ochii închişi. Unii vin de zeci de ani să se tundă aici, la Valentin Gogu.

Vezi și

Bruce Willis, Justin Timberlake sau Hillary Swank şi-au lăsat podoaba capilară pe mâinile lui Valentino, aşa cum îi spun ei. Au aflat de el din ziare. New York Times este doar una dintre publicaţiile care i-au dedicat o pagină plină de cuvinte de laudă. Culmea este că românul nu a studiat la şcoli de renume. Totul este talent, pasiune şi dragoste faţă de cei pe care îi tunde.

Valentin a plecat din România în anii '80. New Yorkul a fost dragoste la prima vedere.

În România nu s-ar mai întoarce. O păstrează în suflet şi le povesteşte tuturor celor care îi calcă pragul despre frumuseţile pe care le adăposteşte. America l-a cucerit iremediabil, iar americanii, clienţii lui, sunt familia lui pe care nu ar putea să o părăsească vreodată.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Românul Valentin Gogu, unul dintre cei mai căutaţi frizeri din New York