Rusia se apără: Nu este implicată în recenta escaladare a situației din sud-estul Ucrainei
Rusia nu a fost implicată în recenta escaladare a activității militare din sud-estul Ucrainei și a susținut implementarea armistițiului convenit la Minsk în septembrie, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Kremlinului

"Nu suntem implicați", a declarat consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate în marja summitului G20 de la Brisbane.
Rusia a avut o întrevedere cu liderii BRIC (Brazilia, Rusia, India, China) sâmbătă, care și-ar fi exprimat sprijinul pentru acest stat în chestiunea ucraineană, a adăugat el.
"Toți au afirmat că sancțiunile sunt ilegale, că încalcă regulile ONU și afectează redresarea economică. Nu am ridicat noi chestiunea. Liderii acestor țări au afirmat acest lucru din proprie inițiativă", a mai spus Iuri Ușakov.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰