Video S-a aruncat de pe barajul Gilău şi a refuzat să fie salvat. Trupul bărbatului a fost găsit după 20 de minute
Un bărbat care a căzut în această dimineaţă în apele barajului Gilău a fost găsit fără viaţă. Incidentul a fost anunţat la 112 de un angajat al barajului şi mai multe echipaje de pompieri şi scafandri au început căutările.
Alarma a fost dată în această dimineață în jurul orei 7 de angajatul barajului de aici, din localitatea Gilău. Acesta a văzut foarte aproape de baraj, în apă, un bărbat care părea să aibă nevoie de ajutor.
A ales moartea
Pentru că apa este foarte rece, nu are mai mult de 3-4 grade, nu a putut intra după el, dar i-a aruncat o frânghie în speranța că se va prinde de ea și îl va trage la mal. Însă individul a refuzat să fie salvat.
La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri, poliție și salvamont. Scafandrii au marcat zona care a fost văzut ultima dată, iar mai apoi au făcut scufundări pentru că în acel loc adâncimea apei este de aproximativ 10 metri.
După aproximativ 20 de minute de căutări, au reușit să-l găsească, dar din păcate era mult prea târziu. Poliţiştii au reușit să-l identifice pe bărbat, pentru că și-a lăsat pe mal haina în care avea și actele. Bărbatul avea 46 de ani și locuia în Cluj-Napoca.
Oamenii legi încearcă acum să afle ce l-a făcut să recurgă la un asemenea gest. Vă reamintesc că în România există o linie telefonică gratuită anti-suicid. 116 123 e numărul de telefon la care persoanele care au nevoie de ajutor pot suna, iar informațiile discutate acolo sunt confidențiale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰