Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Saci de gunoi cu cip și tomberoane monitorizate video. Orașul din România în care cei care nu reciclează corect sunt arși la buzunar

Obiceiul de a arunca toate deşeurile în acelaşi tomberon a început să-i coste pe români. În Oradea, primăria a investit în monitorizare video şi a împărţit saci dotaţi cu CIP-uri pentru a afla cine nu respectă noile reguli de reciclare. Au fost date deja şi primele amenzi.

de Redactia Observator

la 16.04.2022 , 11:51

Asociațiile de proprietari din Oradea au început să fie amendate după ce poliţiştii locali au constatat că deşeurile erau aruncate la grămadă, în tomberoane. 

Gheorghe Moț, președinte asociație de proprietari: Am mulţi care vin cu acelaşi coş, îl aruncă la întâmplare sau pe lângă. Amenda în cazul în care e dată, plăteşte toată asociaţia. O să anunţ că din cauza selctării gunoaielor, vom plăti toţi la 380 de apartamnete.

Oamenii sunt nemulţumiţi că din cauza unui singur om care nu respectă regulile sunt toţi traşi la răspundere. 

Vezi și

Viorel Secară, administrator asociație: Primăria ar trebui sa ia niste măsuri, toate incintele de gunoi să fie cu camere de supraveghere şi în momentul în care cineva intră cu deşeuri care nu sunt colectate selectiv, le aruncă la întâmplare, noi să fim solicitaţi să dentificăm persoana ca pe urmă acea persoană să fie sancţionată de primărie.

Amenzile sunt cuprinse între 300 și 500 de lei în cazul persoanelor fizice și între 1000 și 1500 lei în cazul asociațiilor de proprietari. 

Anca Deac, purtător de cuvânt Primăria Oradea: Au fost aplicate amenzi in valoare de 74.800 de lei. Au fost amendate 43 de asociații de proprietari cu 1.000 de lei fiecare, respectiv 106 persoane fizice cu câte 300 de lei. 

Un prgram pilot implementat în cadrul câtorva asociaţii de proprietari din oraş prevede dotarea locatarilor cu saci de gunoi cu microcip. Cu ajutorul codului de pe sac, sunt furnizate informații despre numele si adresa exacta a locatarului pentru a putea fi tras la răspundere dacă nu colectează selectiv. Aici, rata de colectare corectă este de 90%. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Saci de gunoi cu cip și tomberoane monitorizate video. Orașul din România în care cei care nu reciclează corect sunt arși la buzunar